x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bolojan, după 2 săptămâni de interimat: A fost o perioadă complicată

Bolojan, după 2 săptămâni de interimat: A fost o perioadă complicată

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2025   •   21:45
Bolojan, după 2 săptămâni de interimat: A fost o perioadă complicată
Sursa foto: presidency.ro/Ilie Bolojan

„A fost o perioadă complicată”, declară Ilie Bolojan despre primele două săptămâni de când este președinte interimar: „dacă nu vom putea să facem bine pentru țara noastră, măcar să nu facem rău”.

„Acum două săptămâni când am preluat această responsabilitate, am venit cu câteva idei: să lucrăm pentru România, pentru țara noastră în această perioadă, să păstrăm o neutralitate politică a acestei instituții, în această perioadă complicată în plan intern, și, sigur, să îi respectăm pe români, gândindu-mă că, dacă în cele trei luni, când, așa cum știți, autoritatea unui președinte interimar este dată de această calitate de interimar, este cea pe care o avem, dacă nu vom putea să facem bine pentru țara noastră, măcar să nu facem rău”, a declarat Ilie Bolojan.

„Asta este ideea principală și asta am încercat în această perioadă”, a adăugat președintele interimar.

Acesta a descris primele două săptămâni drept „o perioadă complicată”: „pentru că, așa cum știți, energiile noastre au fost absorbite în cea mai mare parte de aspectele de politică externă și de apărare, datorită situației legate de Ucraina, de situația de la granițele noastre, dar și datorită dialogului care are loc în prezent între Statele Unite ale Americii și aliații europeni”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bolojan bilanţ interimat