x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Brătescu: Primarul din localitatea Roman coordonează campania Elenei Udrea

Brătescu: Primarul din localitatea Roman coordonează campania Elenei Udrea

13 Noi 2012   •   21:23

Contracandidatul Elenei Udrea de la colegiul 4 Roman, Liviu Brătescu este deranjat de activitatea primarului Leoreanu, care ar lucrea "sub acoperire" pentru Udrea.

"Într-o lună, romaşcanii sunt nevoiţi să aleagă între Elena Udrea, refugiatul politic, impus de Traian Băsescu pentru a candida la un post de deputat în colegiul 4 Roman şi mine. Sunt surprins de atitudinea domnului primar Leoreanu, care, în mod activ şi agresiv, coordonează campania Elenei Udrea. Domnia sa a trecut pe plan secund buna funcţionare a oraşului, începând, încă de acum o lună, să pregătească terenul pentru protejată preşedintelui ilegitim de la Cotroceni", notează Brătescu pe blog.

De asemenea, acesta mai scrie că oamenii îi comunică, "cu inima grea, că primarul pe care l-au votat s-a aliat cu "aceea de la Buzău”, precum şi că doamna Udrea s-a întâlnit, în secret, cu diverse breasle din Roman pentru a le da ordine concrete: "primiţi atât pentru vot”.

"Observ cu tristeţe o apăsătoare amărăciune care îi traversează pe romaşcani în ultima perioadă. Sunt mulţi bătrâni care mi se plâng că diverse persoane din administraţia locală i-au sunat îndemnându-i să se implice în campania doamnei Udrea. Nu pot să nu fac o legătură simplă între întâlnirea fostului ministru şi primarul Leoreanu, ce a avut loc la Grand Faraon, cu toţi preşedinţii de la asociaţiile de locatari din Roman, unde s-au discutat chestiuni legate de mobilizarea oamenilor. Mă aşteptam ca administraţia locală să fie ostilă, dar totuşi nu să îi construiască "armată” doamnei Udrea. A fost întrecută măsura şi cred, cu tărie, că autorităţile naţionale ar trebui să se sesizeze", scrie Brătescu.

Romaşcanii îmi spun că "Romanul nu trebuie să cadă în mâinile cercurilor de interese de la Piatra Neamţ, cerându-mi să lupt cu toată forţa pentru a o trimite pe Elena Udrea înapoi în confortul afacerilor şi profitului obţinut din atâtea afaceri mai mult decât suspecte în ochii justiţiei".

Brătescu o compară pe Udrea cu Elena Ceauşescu
Contracandidatul Elenei Udrea mai scrie pe blog că "în ciuda neregulilor depistate de Comisia Europeană la achiziţiile făcute de ministerul turismului când la conducere se afla Udrea, aceasta  are tupeul să scrie în presa locală din Roman, despre lucrurile măreţe înfăptuite, faraonice chiar, şi nu pot să nu-mi aduc aminte de grandomania Elenei Ceauşescu, specialistă în a-şi asuma merite pe care nu le are". Mai mult, Brătescu crede că Udrea nu va scăpa de justiţia din România.

"Ştiţi care este miza, nu? Justiţia, care nu mai este comandată politic, îşi va face datoria şi Elena Udrea ştie ce o aşteaptă. Din acest motiv, ea doreşte imunitate parlamentară; să nu fie trasă la răspundere pentru deturnarea de fonduri înspre campanii electorale şI recompensarea fidelilor. Dreptatea trebuie să se facă dreptate, până la capăt. Nimeni nu este mai presus de lege", notează Brătescu.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea candidatura elena udrea