x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bursa pariurilor: Geoană versus Ponta

Bursa pariurilor: Geoană versus Ponta

de Adriana Duţulescu    |    20 Feb 2010   •   00:00
Bursa pariurilor: Geoană versus Ponta
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Mircea Geoană a încercat să impună înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, prin modificarea ad-hoc a statutului. Această propunere a fost formulată de către preşedintele PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, un membru al grupării Geoană. Înfiinţarea funcţiei a fost adusă în discuţie după ce s-a aflat, pe surse, că Mircea Geoană i-a oferit din nou lui Cristian Diaconescu calitatea de număr 2 în partid în echipa sa. Propunerea a fost însă respinsă, după ce Victor Ponta şi Adrian Năstase s-au opus vehement de la microfon. .

Adversarii lui Mircea Geoană au contraatacat la fiecare propunere venită din partea grupării actualului preşedinte. Ion Iliescu, Adrian Năstase, Cristian Diaconescu şi Victor Ponta s-au afişat împreună, într-un grup distinct format într-un colţ al sălii, susşotind îndelung în timpul şedinţei. Iliescu a ţinut să puncteze şi de la microfon opoziţia sa faţă de propunerile venite din partea lui Mircea Geoană sau a lui Marian Vanghelie. Preşedintele de onoare al PSD a calificat drept nestatutară suspendarea din partid a primarului de la Voluntari, Florentin Pandele, la ordinul lui Vanghelie. Pandele a venit la Congres decis să provoace scandal, avand în vedere că şedinţa este transmisă în direct la televiziunile de ştiri.

Radu Mazăre l-a ridiculizat pe Cristian Diaconescu, întrerupandu-i discursul printr-o intrevenţie care a provocat hohotele sălii, şi şi-a anunţat alipirea la gruparea Ponta. Astfel, acesta a obţinut voturile filialei Constanţa, despre care se ştia că vor intra în contul lui lui Miron Mitrea.

Hrebenciuc a anunţat de dimineaţă victoria lui Ponta, cel puţin aşa înţelegandu-se din declaraţia sa: "Astăzi va caştiga tinereţea"

Victor Ponta a ţinut să îi măgulească în timpul discursului său pe Adrian Năstase şi pe Ion Iliescu, anticipand un discurs iliescian care să direcţioneze voturile delegaţilor către el.

Marian Vanghelie a fost marginalizat pe cat posibil de către colegii săi. Mircea Geoană a ţinut să se delimiteze clar de el refuzand să îi dea cuvantul în timpul conflictului cu Florentin Pandele. De asemenea, în sală au fost distribuite caricaturi cu Vanghelie, deşi nici acesta nu a neglijat să îşi asigure "spatele" plasand în sală, strategic, grupuri de susţinători foarte zgomotoşi, instruiţi să îi aplaude pe favoriţii săi sau să îi huiduie pe adversari.

Bursa pariurilor spune că lupta se va da în turul al doilea pentru funcţia de preşedinte între Mircea Geoană şi Victor Ponta.

×
Subiecte în articol: politic