x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Camera Deputatilor - Legile electorale, amanate din nou

Camera Deputatilor - Legile electorale, amanate din nou

07 Sep 2004   •   00:00

Deputatii si-au schimbat ieri programul de lucru. In loc sa finalizeze proiectele de legi privind alegerile parlamentare si cele prezidentiale, aflate deja in mare intarziere, conducerea Camerei Deputatilor a decis sa le amane pentru astazi.

Un posibil motiv ar fi absenta parlamentarilor PSD de la lucrarile legislativului, fiind ocupati cu finalizarea alegerilor interne din partid. Pentru a termina totusi pachetul electoral, Biroul Permanent a decis ca astazi, deputatii sa nu plece acasa pana nu termina cele doua acte normative, singurele aflate pe ordinea de zi.

ALTE AMANARI. Cele doua proiecte de lege au fost trecute pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor in chiar prima zi a sesiunii ordinare incepute la 1 septembrie. Ele fusesera trecute initial pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare din 30 si 31 august, insa s-a renuntat la dezbaterea lor, deoarece erau alte proiecte de lege urgente. Asa ca s-a decis amanarea lor pentru 1 septembrie, dar se pare ca decizia nu a fost de bun augur. Deputatii nu au reusit acum o saptamana sa voteze decat trei articole din cele 118 ale legii, dezbaterile fiind suspendate pana saptamana aceasta din lipsa de cvorum. Pana la alegerile generale au ramas mai putin de trei luni. (Camelia Ionescu)

×
Subiecte în articol: politic