„Bilanțul primei părți a acestei guvernări, păstorită de președintele Iohannis, este unul dezastruos. Cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani dublarea prețurilor la mâncare, dublarea ratelor la bănci, o gaură bugetară a căror a cărei dimensiune crește cu câte 10 miliarde de lei pe lună. În acest context, venirea previzibilă a lui Marcel Ciolacu ca premier nu este nicio schimbare, ci este de fapt o continuare și o cădere a măștilor. Adică, PSD-ului i se dă de către președintele Iohannis al patrulea premier în timpul mandatelor sale și guvernarea României ajunge și formal pe mâinile celor care au dus țara și economia în gard”, spune Cătălin Drulă.
El avertizează că reformele nu se vor întâmpla cu PSD la șefia guvernului.
„România stagnează. Ba chiar dă înapoi. Oamenii trăiesc din ce în ce mai prost, își pierd din puterea de cumpărare din cauza acestei inflații stimulate de acest guvern. Tranșa a doua din PNDR nu a fost încă trasă, era prevăzută acum șase luni. Reformele nu se întâmplă. Singurul lucru care rămâne la fel este pensia specială de 18.000 de lei a lui Nicolae Ciucă, care este la fel ca în prima zi când a preluat mandatul și astăzi. Este neatinsă și are în domnul Marcel Ciolacu un susținător deplin al pensiilor speciale care sunt pe deplin în plată”, a mai spus Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă a anunțat că USR va aduna anul viitor „forțele reformiste modernizatoare, cu adevărat liberale, pentru a oferi României o soluție alternativă la PSD și la extremismul pro-rus”.
(sursa: Mediafax)