Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, duminică seară, referitor la problemele din justiţie ale premierului Victor Ponta şi preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, că ambii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, ca orice cetăţean, până la o soluţie definitivă.
"(Simt - n.red) că fac parte dintr-un guvern extrem de performant şi dintr-un partid, care după trei ani de guvernare, are un procent de încredere mai mare decât cel cu care a pornit iniţial. Ambii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, ca orice cetăţean, până la o soluţie definitivă. Nu am fost întotdeauna de acord cu ceea ce omul politic Victor Ponta a spus în spaţiul public. Dar fără sprijinul primului-ministru Victor Ponta nu am fi avut sute de milioane investiţii în sistemul judiciar, nu am fi putut acorda sute de milioane restanţe salariale ca urmare a unor decizii greşite ale guvernelor anterioare, nu am fi avut normele de care sistemul are nevoie", a răspuns ministrul Justiţiei, la Digi 24, la întrebarea cum se simte într-un guvern condus de Victor Ponta şi membru de partid condus de Liviu Dragnea, ambii având probleme cu justiţia.
El a spus că nu a lucrat cu Liviu Dragnea ca şi om politic, însă a făcut-o la nivelul Guvernului ca vicepremier.
"Dacă astăzi avem un proiect de investiţii major în capitalele de judeţ, se datorează în mare măsură domnului Dragnea. Ministerul Justiţiei nu avea capacitatea de investiţii dintr-o dată, cum este nevoie în sistem în toate instanţele, şi atunci soluţia a fost, împreună cu alte ministere, să lucrăm cu Compania Naţională de Investiţii pentru a avea acest program în toate capitalele de judeţ. Practic, în momentul de faţă, nu este judeţ în care ministerul să nu aibă o investiţie. Este un proiect derulat cu Dragnea", a susţinut ministrul Justiţiei.
Referitor la moţiunea de cenzură, Cazanciuc a spus că nu are niciun fel de emoţie.
"Avem o majoritate confortabilă în Parlament, avem angajamente politice, avem proiecte importante la nivelul Guvernului, care trebuie duse mai departe. Este, dacă vreţi, în această moţiune de cenzură, ca în multe alte domenii, din păcate, în România, o anumită formă de ipocrizie. Acuzăm Guvernul de anumite lucruri pe care alţii nu le-au făcut 10 ani când au avut ocazia. E nevoie de maturitate la nivelul clasei politice. Dacă încercăm să păcălim oamenii doar spunând anumite lucruri fără să facem nimic, cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, vom fi sancţionaţi. Am făcut foarte multe lucruri în ultimii trei ani de zile şi cred că acest lucru se vede", a explicat ministrul Justiţiei.
Despre zvonul trecerii sale de la PSD la UNPR, Cazanciuc a arătat că a fost o propunere pe care vicepremierul Gabriel Oprea i-a făcut-o la un moment dat atunci când în spaţiul public au apărut diverse acuzaţii la adresa sa.
"A spus că: "dacă nu îţi găseşti locul acolo, cu siguranţă putem să construim împreună un proiect politic pentru a îţi putea continua anumite proiecte în care noi credem". Nu am primit niciodată reproşuri la nivelul partidului în cadrul întâlnirilor oficiale, formale, informale. (... ) Din păcate, m-au criticat, dar întotdeauna în lipsă. Nu am auzit în faţă spunându-mi anumite lucruri pentru că evident că, la anumite acuze, aş fi putut să am anumite răspunsuri care să liniştească anumite lucruri", a completat el.
În ceea ce priveşte viitorul politic, Cazanciuc a spus că are în prezent un proiect şi că speră să rămână acest Guvern până la finalizarea mandatului în 2016.
"Sunt extrem de multe proiecte de făcut şi un an de zile de aici încolo cred că ar fi suficient pentru a aduce elementele de care sistemul are nevoie. O să văd ulterior ce cale voi urma şi în funcţie de proiectele politice ale partenerilor mei", a mai precizat ministrul Justiţiei.
El a susţinut că nu are intenţia în momentul de faţă să candideze la vreo funcţie la congresul PSD.
"Nu am această intenţie în momentul de faţă. Nu am avut nicio discuţie, cel puţin până la acest moment, despre o eventuală participare la un act de conducere la nivelul partidului", a subliniat Cazanciuc.
Agerpres