x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cazul Bistroe a ajuns si la Londra

Cazul Bistroe a ajuns si la Londra

10 Sep 2004   •   00:00

Aflat in vizita la Londra, presedintele Ion Iliescu s-a intalnit cu ministrul de Externe britanic, Jack Straw, pe care l-a pus in tema cu recentele evolutii in cazul canalului Bistroe.

GABRIELA ANTONIU

Seful statului a semnalat cazul canalului Bistroe construit de Ucraina in Delta Dunarii, atat parlamentarilor britanici ai Comitetului Mixt pentru Extinderea UE, ai Grupului Parlamentar de Prietenie Romania - Marea Britanie, cat si ministrului de Externe, Jack Straw, informeaza Rompres.

Potrivit purtatorului de cuvant al presedintelui Romaniei, consilierul prezidential Corina Cretu, atat parlamentarii britanici, cat si seful diplomatiei britanice s-au aratat interesati de aceasta problema si de felul cum au evoluat lucrurile in ultima perioada.

EXPLICATII. Seful statului roman le-a explicat demnitarilor britanici ca Ucraina nu s-a consultat cu Romania inainte de a lua aceasta decizie si ca nici in prezent nu tine cont de interesele legitime ale statului roman privind efectele canalului asupra mediului inconjurator si a rezervatiei Deltei Dunarii. Ion Iliescu a mentionat ca se conteaza pe presiunea organizatiilor internationale si a guvernelor din Europa pentru evitarea unor consecinte negative asupra Deltei Dunarii, a precizat Corina Cretu.

SUSTINERE. Presedintele Iliescu s-a intalnit la Londra si cu premierul britanic, Tony Blair, la resedinta acestuia din Downing Street. Tony Blair a apreciat progresele facute de tara noastra in vederea integrarii in UE si recuperarii intarzierilor din procesul de negociere. El a subliniat ca Marea Britanie este interesata ca Romania sa finalizeze negocierile pana la finalul mandatului actualei Comisii Europene, sa semneze Tratatul de aderare la UE in 2005 si sa devina membru cu drepturi depline in 2007.

LUNA PARK

Dupa un dejun de lucru cu Jack Straw, presedintele Ion Iliescu s-a intalnit in Parcul St. James din centrul Londrei cu sase copii de etnie rroma provenind din Romania. Potrivit declaratiilor lui Ion Iliescu, cei sase copii au fost surprinsi sa-l vada chiar pe seful statului roman in Londra si, dupa ce si-au spus unul altuia "Uite-l pe Iliescu!", au purtat o discutie cu presedintele. Marturisind ca nu s-a asteptat ca in timpul unei plimbari sa-i intalneasca pe cei sase copii de etnie rroma, presedintele Iliescu i-a intrebat cum se simt si unde sunt parintii acestora, iar ei i-au raspuns ca se simt foarte bine in capitala Marii Britanii, in timp ce parintii lor sunt acasa in Romania.
×
Subiecte în articol: politic