x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Liviu Dragnea despre noile modificari din Legea offshore

Ce spune Liviu Dragnea despre noile modificari din Legea offshore

24 Sep 2018   •   17:37
Ce spune Liviu Dragnea despre noile modificari din Legea offshore
Sursa foto: Lucian Alecu

Statul român va avea, în baza Legii offshore, beneficii majore de 50% din producţia de gaze, care vor tranzacţionate pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar, în plus faţă de redevenţe, a afirmat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, luni, la finalul şedinţei grupului social-democraţilor din Camera Deputaţilor.


"La Camera Deputaţilor s-au introdus amendamente astă vară prin care, în plus faţă de Senat, s-au prevăzut unele lucruri, şi anume: s-a prevăzut în plus un impozit pe venitul suplimentar, care poate merge până la 13,2 miliarde de dolari. De asemenea, 50% din producţia din gaze să fie tranzacţionată pe bursa din România. Aceste două lucruri au rămas neschimbate. (...) Nu se modifică absolut nimic faţă de ceea ce am spus astă vară. Statul român va avea aceleaşi beneficii majore, şi anume 50% din producţia de gaze, care se va tranzacţiona pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar, care vine în plus faţă de redevenţe. A treia chestiune care a fost eliminată de fapt la Camera Deputaţilor: nu se îngheaţă fiscalitatea generală, ci doar regimul fiscal specific pentru offshore, respectiv redevenţa respectivă şi impozitul pe venitul suplimentar", a arătat el într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.

În ce priveşte mecanismul de deducere a investiţiilor, el a precizat că problema este dacă investiţiile se deduc într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, neavând niciun fel de influenţă asupra sumelor pe care statul român le va câştiga.

"Tot astă vară am spus că trebuie să corelăm prevederile din lege cu anexa, şi anume să explicităm mecanismul de deducere a investiţiilor, cu care este de acord toată lumea, pentru că este firesc. Şi problema se pune dacă investiţiile se deduc într-o perioadă mai lungă sau într-o perioadă mai scurtă, neavând niciun fel de influenţă a sumelor pe care statul român le va câştiga datorită legii respective. Asta e de fapt toată discuţia, şi anume dacă se pune limita de 60% din venit, până la care se poate deduce investiţia în perioada de referinţă respectivă - lună, an şi aşa mai departe - sau 60% din impozitul pe venitul suplimentar. Şi într-un fel, şi în altul discutăm de aceeaşi sumă care se deduce şi de aceeaşi sumă care rămâne la statul român", a spus el.

Membrii Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat au dat, luni, raport favorabil cu amendamente proiectului de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore, proiect retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Klaus Iohannis.

Principalele amendamente adoptate, propuse de PSD, se referă la posibilitatea ca investitorii să-şi deducă banii din investiţia făcută şi la preţul de referinţă.

"Cred că discuţia de astăzi nu a răspuns cererii preşedintelui şi de aceea ne-am abţinut la vot. Este clar că după discuţiile lui Liviu Dragnea, după ce a fost certat Liviu Dragnea - bagă pumnul în gura investitorilor străini - a revenit la sentimente mai bune şi avem două schimbări. Prima schimbare este preţul de referinţă. A apărut o formulă nouă. Din punctul meu de vedere, a devenit arbitrară şi se mai poate umbla acolo. Iar al doilea element, care este pozitiv şi am votat pentru, companiile care investesc în acest sector pot să-şi deducă investiţiile. Ceea ce era un lucru normal şi evident", a declarat senatorul liberal Florin Cîţu.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru energie, Gheorghe Marin, a declarat că investitorul poate să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare la investiţia făcută.

"Din sumele încasate la bugetul de stat pe toată perioada exploatării, noi nu vom pierde niciun leu. Toate investiţiile pe care le fac investitorii sunt avizate de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, deci investiţia respectivă trebuie recunoscută şi avizată de către ANRM, acolo se strâng toate investiţiile şi sunt recunoscute", a precizat Marin. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea