x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cezar Preda: Corupţia se combate cu puşcăria, nu cu reforma administrativ-teritorială.

Cezar Preda: Corupţia se combate cu puşcăria, nu cu reforma administrativ-teritorială.

16 Iun 2011   •   12:55

Liderul PDL Buzau, deputatul Cezar Preda, sustine ca o reorganizare administrativa poate avea ca efect si combaterea coruptiei, insa, in opinia sa, acest fenomen se combate, mai degraba, "cu puscaria".

"Printr-o reorganizare administrativa tai niste tentacule, acele increngaturi facute, si poti sa diminuezi fenomenul, dar ca sa lupti impotriva coruptiei, institutiile trebuie sa aplice legea', a declarat Cezar Preda, joi, intr-o conferinta de presa.

In opinia acestuia, asumarea raspunderii pe proiectul privind reorganizarea administrativ-teritoriala nu poate sa o decida Biroul Permanent al PDL, decat daca acest partid ar guverna singur.
'Sustin acest proiect de reorganizare, numai ca atunci cand intempestiv apare cineva la televizor si spune 'in doua saptamani ne asumam raspunderea!' este normal sa te mire, pentru ca asumarea raspunderii este o chestiune pe care poti sa o faci cand trebuie sa grabesti un act normativ, dar asumarea raspunderii nu este atributul Partidului Democrat, asumarea raspunderii este atributul coalitiei', a mai spus Cezar Preda.

×