x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu acuză: Realitatea este una singură. Județele-focar sunt în administrația PNL!

Ciolacu acuză: Realitatea este una singură. Județele-focar sunt în administrația PNL!

08 Apr 2020   •   20:00
Ciolacu acuză: Realitatea este una singură. Județele-focar sunt în administrația PNL!

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, la Antena3, că județele-focar ale României sunt în administrația PNL.

Marcel Ciolacu a spus că PNL a planificat în ședința de marți să atace PSD.

„Am încercat să nu politizăm absolut deloc această situație. Chiar am avut un mesaj cât se poate de corect. Nu cred că în acest moment este de bun augur această dispută.

Realitatea este una singură: marile focare sunt la Suceava, la Arad, la Deva și la Brașov! Nu poți să ataci PSD când focarele sunt în administrațiile PNL! Aici nu mai vorbim de a cui este vina - vorbim foarte clar unde mor oameni. Acești oameni mor în primul rând în administrațiile PNL”, a spus Marcel Ciolacu, în emisiunea „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu.

Anterior, miecuri după-amiază, Marcel Ciolacu a transmis un mesaj dur PNL prin intermediul Facebook.

„În Suceava, Timiș, Arad, Brașov sau Deva, conduse de ani de zile de PNL, sunt #focare de infecție necontrolate unde mor oameni și tu dai vina tot pe PSD?! Nu ți-e rușine?! Mor oameni, neisprăvitule, pentru că PNL este incompetent și nu face nimic!

Uită-te în Maramureș, Bistrița, Galați, București, Iași, Buzău, Sălaj, Vâlcea, Dolj, Neamț sau multe alte județe să vezi ce au făcut primarii noștri și președinții de CJ! Au alocat de urgență bani și au cumpărat aparate de testare PCR, dar și teste și echipamente de protecție. Au dezinfectat localitățile și au luat măsuri reale în sprijinul populației. Totul, fără niciun sprijin de la #GuvernuldeIncompetenti! Voi doar le-ați pus bețe-n roate, pentru că atât puteți! În schimb, sunteți primii la făcut afaceri cu hotelurile voastre unde îi duceți pe oamenii în carantină! Fiți siguri că pentru toate furturile de acum veți răspunde!

Uită-te, neisprăvitule, la cei de la PSD! Nu s-au testat, pe șest, ca baronul tău Flutur! Au muncit zi și noapte pentru sănătatea oamenilor. De aia nu sunt focare în județele lor!

Tu minți ca un nerușinat ca să acoperi faptul că Guvernul #OrbanNUtestează. Minți ca un nerușinat ca să acoperi că nu cumpărați aparate de testat. Minți ca un nerușinat ca să acoperi faptul că Guvernul Orban nu cumpără echipamente de protecție. Minți ca un nerușinat ca să acoperi raportările false!

Opriți-vă, neisprăviților! Lăsați politica și faceți odată ceva pentru oameni! Testați-i și reporniți economia!", a scris Marcel Ciolacu.

Toate partidele parlamentare, cu excepția PNL, i-au trimis, marți, o scrisoare premierului Ludovic Orban, prin care cer ca Guvernul și Parlamentul să lucreze împreună pentru un plan național pentru românii afectați de criză și pentru mediul de afaceri.

„Toate partidele, cu excepţia PNL, au înţeles să se unească în Parlament şi să vorbească pe o singură voce atunci când vine vorba de măsurile urgente care se impun în sprijinul românilor şi al mediului de afaceri. Nu cred că Guvernul trebuie să continue să se lupte cu Parlamentul! Cred că, mai mult decât oricând, este nevoie ca Guvernul şi Parlamentul să lucreze #ÎMPREUNĂ pentru un PLAN NAŢIONAL care să fie susţinut de toate forţele politice. Combaterea efectelor economice şi sociale provocate de coronavirus nu se face prin luptă politică, ci doar dacă ne vom aşeza la aceeaşi masă şi vom da dovadă de #solidaritate”, a scris, pe Facebook, Marcel Ciolacu, președintele PSD.

El a relatat că a avut o discuţie cu toţi liderii forţelor politice parlamentare care au răspuns apelului pe care l-a făcut zilele trecute.

„Şi astăzi (marți – n.r.), PNL a fost singurul partid care a refuzat orice formă de dialog pe tema situaţiei actuale în care se află România din cauza crizei sanitare şi economice. (...) Am convenit să îi transmitem premierului Orban o scrisoare prin care îi solicităm să aibă un dialog #real cu Parlamentul”, mai spune Ciolacu.

Marcel Ciolacu a postat şi o fotografie, o captură de ecran din timpul conversaţiei purtată pe o platformă de videoconferinţe, în care apare alături de liderii formaţiunilor parlamentare.

Antena3

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu