x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Declarația Parlamentului, exemplu de solidaritate deplină împotriva terorismului

Ciolacu: Declarația Parlamentului, exemplu de solidaritate deplină împotriva terorismului

de Redacția Jurnalul    |    11 Oct 2023   •   13:45
Ciolacu: Declarația Parlamentului, exemplu de solidaritate deplină împotriva terorismului
Sursa foto: GOV.RO

România este primul stat care a adoptat o declarație în Parlament de condamnare a atacurilor teroriste îndreptate împotriva Statului Israel și a populației civile, un exemplu de solidaritate deplină a lumii democratice împotriva terorismului, spune premierul Marcel Ciolacu.

Premierul marcel Ciolacu a participat, miercuri, la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Regatului Spaniei.

„Relația dintre Spania și România este una puternică, iar această zi specială ne oferă prilejul să subliniem importanța colaborării și a prieteniei dintre țările noastre. Vedem cât de important este ca țările democratice să facă front comun atunci când valorile esențiale ale democrației, drepturile fundamentale și securitatea cetățenilor sunt puse în pericol. De aceea, România este primul stat care a adoptat o declarație în Parlamentul României de condamnare a atacurilor teroriste îndreptate împotriva Statului Israel și a populației civile. Este un exemplu de solidaritate deplină a lumii democratice împotriva terorismului și sunt convins că ambasadorii tuturor statelor prezente astăzi aici sunt de acord cu acest demers”, afirmă Marcel Ciolacu.

El a mulțumit pentru spruijinul Spaniei pentru aderarea României la spațiul Schengen.

„Profit de acest moment pentru a saluta angajamentul ferm al Președinției Spaniole la Consiliul Uniunii Europene pentru o Europă axată pe unitate, progres și coeziune. Vă felicit pentru eforturile dumneavoastră în asumarea acestui mandat, în special pentru sprijinul constant și fără echivoc în vederea aderării României la spațiul Schengen. Este un pas pe deplin meritat, benefic pentru întreaga Uniune. Acțiunile prim-ministrului Sanchez au arătat faptul că Spania este unul din principalii parteneri ai României la nivel european în realizarea obiectivului de aderare la zona de liberă circulație”, adaugă Ciolacu.

Totodată, premierul a apreciat că Spania și România „împărtășesc nu doar origini lingvistice comune, ci și experiențe istorice similare”.

„Ambele țări au traversat regimuri dictatoriale brutale, iar ulterior au avut un parcurs european care a dus la dezvoltarea lor economică și la confirmarea vocației lor democratice. Totodată, identitatea noastră comună latină a făcut ca peste un milion de cetățeni români să aleagă Spania drept a doua casă, contribuind astfel la întărirea legăturilor dintre cele două state”, mai spune Marcel Ciolacu.

El precizează că Regatul Spaniei este un partener strategic și un aliat de încredere al României.

„Anul acesta am marcat 10 ani de la asumarea Parteneriatului Strategic – o dovadă a nivelului excelent de cooperare dintre țările noastre. Mărturie stau contactele tot mai dese dintre cele două state, la toate nivelurile. Atât în calitate de președinte al Camerei Deputaților, dar și acum în calitate de Prim-ministru am avut numeroase întâlniri cu lideri și oficiali din Spania și pot afirma cu mândrie faptul că am în premierul Pedro Sanchez, un prieten al meu și al României. Mă bucur că acest nivel excelent al relațiilor politice s-a concretizat și la nivel economic. Schimburile economice bilaterale au ajuns anul trecut la peste 6 miliarde de euro, iar tendința de creștere se menține și pentru acest an. Avem o cooperare strânsă în domeniul apărării, extrem de relevantă în contextul evoluțiilor de securitate din regiune generate de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aș vrea să folosesc această ocazie pentru a sublinia aprecierea noastră deplină pentru contribuția spaniolă la consolidarea Flancului Estic al NATO prin prezența militară în România. Dar, dincolo de toate, așa cum spuneam mai devreme, fundamentul relației noastre este reprezentat de comunitatea de cetățeni români stabiliți pe teritoriul Spaniei. Mulțumesc autorităților spaniole pentru sprijinul pe care l-au oferit și îl oferă în continuare românilor din Spania. Sunt convins că încheierea Acordului privind dubla cetățenie va constitui o nouă recunoaștere a rolului comunității românești la dezvoltarea statului spaniol”, încheie Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu Spania