x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă, despre continuarea guvernării cu UDMR: Există opțiunile pe masă și ele trebuie discutate

Ciucă, despre continuarea guvernării cu UDMR: Există opțiunile pe masă și ele trebuie discutate

de Redacția Jurnalul    |    12 Iun 2023   •   18:45
Ciucă, despre continuarea guvernării cu UDMR: Există opțiunile pe masă și ele trebuie discutate
Sursa foto: Gov.ro

Până la sfârșitul săptămânii trebuie să avem un Guvern în deplinătatea responsabilităților, spune preledintele PNL, Nicolae Ciucă. Liderii liberali au mers de la sediul partidului la Palatul Victoria pe jos pentru consultări cu reprezentanții PSD.

„Acum, mergem să discutăm în Coaliție pentru că avem nevoie, în continuare, de ceea ce înseamnă angajamentul politic pentru stabilitatea, echilibrul țării și îndeplinirea obiectivelor guvernamentale. Este clar că până la sfârșitul săptămânii trebuie să avem un Guvern în deplinătatea responsabilităților și partea aceasta, prin care noi ne-am asumat să continuăm dialogul, negocierile, sperăm să se termine foarte repede, astfel încât să avem consultările politice, să avem votul în Parlament și să avem un Guvern”, spune Nicolae Ciucă, înaintea consultărilor cu liderii PSD.

Întrebat dacă UDMR ar putea păstra Ministerul Dezvoltării, Ciucă a spus: „există opțiunile pe masă și ele trebuie discutate și analizate”.

Liderul liberal, secretarul general al partidului, precum și prim-vicepreședinții au mers pe jos de la sediul PNL la Palatul Victoria, unde au loc consultările cu echipa PSD.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciuca consultări