x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciuhodaru s-a autoexclus din PC şi din USL

Ciuhodaru s-a autoexclus din PC şi din USL

de Mediafax    |    28 Sep 2011   •   12:13
Ciuhodaru s-a autoexclus din PC şi din USL

Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat ca deputatul Tudor Ciuhodaru, prin actiunile din ultima perioada, "s-a autoexclus din PC si din USL", dar ca, potrivit Statutului, partidul va lua o decizie fata de acesta dupa o discutie cu deputatul.

Daniel Constantin a mentionat ca Biroul Politic al PC l-a mandat sa aiba o discutie cu Tudor Ciuhodaru, dupa care se va decide sanctiunea care ii va fi aplicata deputatului. Liderul PC s-a referit, in acest context, la retragerea sprijinului politic si la excluderea din partid.

"Astazi voi face un apel public la domnul Ciuhodaru sa-si prezinte public pozitia fata de PC. Voi incerca sa discut cu dansul sa vedem ce argumente aduce in favoarea actiunilor sale care nu sunt in concordanta cu actiunile partidului. Daca vom avea aceasta discutie, pana la sfarsitul zilei vom avea una dintre cele doua variante. Decizia imi apartine, la fel cum imi apartine dezamagirea umana pe care o am in momentul de fata", a precizat Daniel Constantin. El a mai spus ca Biroul Politic l-a mandatat sa ia fie decizia de retragere a sprijinului politic lui Tudor Ciuhodaru, fie excluderea acestuia din PC.

Constantin a mai spus ca lui Ciuhodaru i se reproseaza votul in favoarea infiintarii Ministerului Afacerilor Europene si faptul ca acesta a participat la diverse intalniri cu Emil Boc si cu liderii UNPR si ca sunt declaratii din partea UNPR ca ar fi semnat o adeziune la acest partid.

Inaintea sedintei Biroului Politic, Constantin anunta ca se va lua in discutie sanctionarea vicepresedintelui PC Tudor Ciuhodaru, candidatul conservatorilor pentru Primaria Iasi, pe motiv ca acesta a votat in Parlament in ultima saptamana alaturi de parlamentarii puterii.

Intrebat daca Tudor Ciuhodaru a trecut la UNPR, liderul PC a spus ca nu stie, dar ca personal este foarte dezamagit de atitudinea lui Ciuhodaru. Daniel Constantin a spus ca la sedinta a fost invitat si Tudor Ciuhodaru, dar acesta nu poate participa.

El a aratat ca a avut miercuri dimineata o discutie cu Ciuhodaru si acesta i-a dat asigurari ca va ramane membru al PC si ca vrea in continuare sa candideze din partea partidului la Primaria Iasi. Daniel Constantin a apreciat insa ca nu poate sa aiba incredere in aceasta declaratie.

Deputatul PC Tudor Ciuhodaru s-a intalnit, in 21 septembrie, la sediul Guvernului, cu premierul Emil Boc, in prezenta unor lideri UNPR, surse politice declarand ca ar fi fost luata in discutie trecerea deputatului la UNPR pentru a candida la Primaria municipiului Iasi. Ciuhodaru a confirmat atunci ca a avut o intalnire cu Emil Boc si cu mai multi lideri UNPR, sustinand insa ca discutiile au vizat doar sprijinul guvernamental pentru proiecte ale Iasiului.

×