x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CNCD, sesizat de un deputat USR, în urma declaraţiilor făcute de Lia Olguţa Vasilescu

CNCD, sesizat de un deputat USR, în urma declaraţiilor făcute de Lia Olguţa Vasilescu

18 Noi 2019   •   14:41
CNCD, sesizat de un deputat USR, în urma declaraţiilor făcute de Lia Olguţa Vasilescu

Deputatul USR Cristina Iurişniţi a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în legătură cu declaraţiile făcute de social-democrata Lia Olguţa Vasilescu referitor la preşedintele Klaus Iohannis.

"Am adus la cunoştinţă CNCD faptul că, în data de 16 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate pe postul Antena 3, deputata social-democrată Olguţa Vasilescu a făcut declaraţii publice injurioase, xenofobe, discriminatorii, instigatoare la ură şi agresive cu privire la şeful statului. Această afirmaţie a venit în contextul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis la Bistriţa. Este incalificabil modul în care PSD înţelege să îşi construiască discursul public. Extremismul, grobianismul, agresivitatea şi lipsa de decenţă caracterizează de prea mult timp mesajele politice ale PSD, iar acest fapt trebuie sancţionat aspru de autorităţile competente", afirmă Cristina Iurişniţi, într-un comunicat al USR, transmis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, afirmaţiile făcute de Lia Olguţa Vasilescu au caracter "penal şi contravenţional", contravenind atât Codului penal, care incriminează incitarea la ură, cât şi Ordonanţei de Guvern 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

"Am solicitat CNCD să dispună constatarea faptelor de natură contravenţională, a vinovăţiei doamnei Olguţa Vasilescu, precum şi sancţionarea acesteia. Totodată, am solicitat obligarea doamnei Olguţa Vasilescu să transmită scuze publice atât preşedintelui României, cât şi comunităţilor etnice care au fost profund lezate de afirmaţiile iresponsabile ale doamnei Olguţa Vasilescu. Îmi doresc ca prin hotărârile CNCD, precum şi prin intoleranţa societăţii cu privire la derapajele din discursul public al politicienilor să descurajăm astfel de manifestări publice, sancţionând cu fermitate orice formă de discurs public rasist, denigrator şi xenofob, care aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului", subliniază Iurişniţi.

Lia Olguţa Vasilescu a scris, pe Facebook, că îşi cere scuze în mod public şi că nu a dorit, prin declaraţiile sale, să lezeze sentimentele comunităţii evreieşti. "Prin afirmaţia (...) 'domnul Klaus Iohannis cred că se vede deja şef de lagăr de concentrare şi reeducă acolo PSD-iştii' nu am vrut, sub nicio formă, să lezez sentimentele comunităţii evreieşti, care a fost cea mai afectată de crimele şi ororile perioadei naziste. Dacă cineva a înţeles alt lucru, îmi cer scuze public! Am vrut doar să apăr sentimentele a peste două milioane de membri şi simpatizanţi PSD care nu trebuie să fie consideraţi vinovaţi că votează cu un partid democratic! Dezbaterile electorale trebuie să aibă limite şi eu sunt prima care îmi cer scuze dacă se consideră ca s-a ajuns prea departe", a scris ea.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cncd usr lia olguta vasilescu