x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Coaliţia vrea primari aleşi dintr-un tur

Coaliţia vrea primari aleşi dintr-un tur

de Carmen Vintila    |    24 Ian 2011   •   20:54

Liderii Coaliţiei aflate la putere s-au hotărât în privinţa alegerii prima­rilor dintr-un singur tur, urmând doar să modifice legea alegerilor locale în acest sens. „S-au convenit o serie de prin­cipii, cum ar fi alegerea primarului din primul tur de scrutin, urmând ca săptămâna viitoare să discutăm şi un calendar al adoptării acestei legi. Sunt anumite lucruri care au ră­mas în evaluare, săptămâna viitoare vom definitiva acest lucru”, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu. Printre lucrurile care ar ur­ma să fie evaluate se numără şi pre­vederea potrivit căreia primarul să facă parte din consiliul local. Asta va în­semna fie diminuarea numărului consilierilor cu unu, pentru că in­trarea primarului în cadrul consiliului local va duce la un număr paritar în cadrul consiliului faţă de numărul ac­tual al consilierilor. Că toate for­ma­ţiunile din Coaliţie susţin alegerea primarilor într-un tur de scrutin a confirmat şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor. „Aici toată Coaliţia a fost de acord şi susţine această variantă privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin”, a spus el.

Potrivit proiectului iniţiat de par­la­mentari PDL, PSD+PC, independenţi şi reprezentanţi ai minorităţilor na­ţionale, depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, „este de­cla­rat ales primar candidatul care a în­trunit cel mai mare număr de voturi va­labil exprimate în primul tur de scru­tin”, organizându-se un al doilea tur doar în caz de balotaj.

×
Subiecte în articol: politica