Premierul Victor Ponta a declarat duminică seara, că membrii coaliţiei de guvernare vor discuta, luni, despre posibilitatea iniţierii unei acţiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului, în privinţa demisiei preşedintelui Traian Băsescu, în urma scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu.
Fiind întrebat, la Antena 3, care trebuie să fie pentru preşedintele Traian Băsescu consecinţa situaţiei în care se află fratele său, şi dacă majoritatea parlamentară, din care face parte şi PSD, vrea să adopte o Declaraţie a Parlamentului pentru demisia preşedintelui, Victor Ponta a spus că nu vrea să discute despre cazul concret. Premierul a ţinut să precizeze că, din punct de vedere politic, oriunde în Europa un preşedinte al cărui membru de familie este implicat într-un astfel de caz are la dispoziţie o decizie politică, corectă, şi anume demisia.
"În ceea ce priveşte modul în care majoritatea parlamentară va acţiona sau va acţiona în continuare, nu vreau să spun eu astă-seară, nu pot să decid singur, însă cu siguranţă mâine avem şedinţa de coaliţie de guvernare şi vom discuta inclusiv dacă există sau nu posibilitatea unei acţiuni parlamentare. Mâine cu siguranţă nu o să ne facem că nu există subiectul", a mai spus premierul Victor Ponta.
Tribunalul Bucureşti a decis vineri arestarea pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.