Sesizarea Elenei Udrea în privinţa unor "abuzuri" de la Comisia de anchetă care analizează modul în care s-au cheltuit banii publici de către Ministerul Turismului va fi soluţionată chiar de această comisie.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, prin vot, să trimită sesizarea ministrului Turismului Comisiei de anchetă Udrea, în baza interpretării articolului 31 din Regulamentul Camerei, deşi deputaţii PD-L au cerut ca sesizarea să fie trimisă la Comisia juridică. Membrii Comisiei Udrea urmează să-şi analizeze singuri acuzaţiile ce le-au fost aduse de Udrea în sesizare şi să-i transmită acesteia un răspuns. Astfel, deputaţii din comisie trebuie să hotărască dacă sunt incompatibili pentru că s-au antepronunţat şi au dublă calitate şi dacă au avut comportament abuziv faţă de ministru, dar şi să explice "blocajul generat de lipsa regulamentului comisiei" şi să completeze posturile rămase libere în comisie, după ce PD-L a refuzat să-şi propună reprezentanţi. În sesizarea sa, Udrea face referire la înregistrarea ilegală de la comisie, "care dovedeşte" scopul a cinci membri ai acesteia de a-i constitui ei dosar penal. Udrea a mai arătat că această comisie a făcut "citări intempestive" ale unor persoane angajate ale ministerului, "vădindu-se încercarea de intimidare a acestor persoane", dar şi că a încercat să obţină informaţii nedocumentate pe care apoi să le folosească potrivit scopului pe care înregistrările apărute în presă le susţin. Pentru a-şi susţine acuzaţiile, Udrea face o serie de trimiteri la "Dreptul parlamentar", dar şi la ştiri de presă. "O decizie pripită, luată în tumultul ciocnirii unor pasiuni, este, în fond, un act de abdicare de la suveranitatea raţiunii", spune un astfel de citat din "Dreptul parlamentar".
Citește pe Antena3.ro