Consilierii locali care vor demisiona sau vor fi daţi afară din partid îşi vor pierde automat şi funcţia, potrivit unei iniţiative legislative pentru modificarea şi completarea legii privind Statutul aleşilor locali. Propunerea a fost iniţiată de mai mulţI senatori PSD şI are ca obiect modificarea articolului 9 din lege în sensul introducerii unei proceduri speciale pentru situaţia constatării, prin efectul legii, a încetării mandatului alesului local ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului pe a cărei listă a fost ales şi, a procedurii de validare a supleantului pentru locul devenit vacant ca urmare a acestei situaţii. Propunerea legislativă a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, fiind trimisă comisiilor de specialitate.