x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consiliul Național al Partidului Umanist Social Liberal validează, vineri, lista de candidați pentru alegerile europarlamentare

Consiliul Național al Partidului Umanist Social Liberal validează, vineri, lista de candidați pentru alegerile europarlamentare

02 Apr 2024   •   14:53
Consiliul Național al Partidului Umanist Social Liberal validează, vineri, lista de candidați pentru alegerile europarlamentare

Consiliul Național al Partidului Umanist Social Liberal se va reuni vineri, 5 aprilie, la Sala Palatului, pentru validarea listei de candidați pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Lista va include nume importante, persoane care provin nu doar din zona politică, ci și din rândul societății civile, oameni care și-au dedicat și până acum toată energia pentru rezolvarea problemelor comunității.

De asemenea, în cadrul aceluiași eveniment, vor fi validați candidații pentru alegerile locale.

Așa cum deja a anunțat, PUSL va avea candidați proprii, atât la alegerile locale, cât și la cele europarlamentare.

PUSL își reafirmă angajamentul de a propune candidați în acord cu valorile umaniste, oameni cu demnitate, onoare și curaj!

×