Mama primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a ajuns duminică la o secţie de poliţie pentru a fi audiată în legătură cu o suspiciune de vot multiplu.
Narcis Halil, şefa de cabinet a primarului, a declarat pentru AGERPRES că este autorizată de către Decebal Făgădău să confirme faptul că mama sa a fost implicată în incident şi că se află la poliţie, unde dă declaraţii în cadrul unui dosar ce a fost deschis sub suspiciunea de vot multiplu.
Informaţia privind sesizarea unui posibil caz de vot multiplu la Constanţa a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, care nu a precizat identitatea persoanei suspectate.
Potrivit sursei citate, o femeie a fost surprinsă când încerca să introducă mai multe buletine de vot în urnă, în cadrul scrutinului europarlamentar, incidentul având loc la secţia de votare 133-134 din Municipiul Constanţa.
"Poliţiştii din Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o secţie de votare, o femeie ar fi fost surprinsă în timp ce încerca să introducă în urnă mai multe buletine de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală" - a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.