Discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PRO Europa au început, vineri, la Palatul Cotroceni, în cadrul primei runde de consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
Din delegaţia PRO Europa fac parte: Daniel Constantin, Gabriela Podaşcă, Oana Vlăducă, Ion Mocioalcă şi Nicolae Bănicioiu.
Până acum şeful statului a avut consultări cu reprezentanţii PNL, USR, UDMR şi PMP.
Tot vineri, şeful statului urmează să se consulte cu reprezentanţii ALDE - la ora 13,30 şi cu cei ai minorităţilor naţionale - la ora 14,00. Delegaţia PSD este trecută pe programul consultărilor la ora 14,30, însă joi seara preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat că formaţiunea politică nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni.
Joi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie a fost adoptată de Parlament, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat convocarea partidelor parlamentare pentru consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un Guvern.