x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Coordonatorul campaniei electorale a PSD, pus sub acuzare de DNA

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, pus sub acuzare de DNA

de Ion Alexandru    |    03 Apr 2019   •   08:23
Coordonatorul campaniei electorale a PSD, pus sub acuzare de DNA

Mircea Drăghici, coordonatorul campaniei electorale a PSD şi trezorierul partidului, a fost, ieri, pus sub urmărire penală de către DNA, pentru utilizarea subvenţiilor în alte scopuri şi delapidare. Procurorii spun că Drăghici, care are atribuţii de gestionare şi de administrare a bunurilor şi banilor PSD, şi-ar fi însuşit 280.000 de euro, prin încheierea unui contract simulat de închiriere a unui imobil. Mai mult, în februarie 2018, el, împreună cu o persoană din familia sa, a negociat şi a decis să cumpere un imobil care are o valoare de circulaţie de peste 500.000 de euro, pe care urma să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier.

“După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

La ieşirea de la DNA, Drăghici a precizat că, de fiecare dată când este o campanie electorală, el este chemat la Parchet. “Să fii pus sub acuzare că nu ai respectat o lege pe care tu ai făcut-o şi ştii spiritul şi litera ei mi se pare exagerat. Are legătură cu campania şi coordonarea ei, de fiecare dată când a început Campania, am fost chemat la DNA", a precizat acesta.

Surse politice susţin că noul coordonator al campaniei electorale a PSD va fi Lia Olguţa Vasilescu.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: mircea draghici DNA