x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Corina Creţu: Situaţia pe transport e îngrijorătoare; România are nevoie ca de aer de investiţii în domeniu

Corina Creţu: Situaţia pe transport e îngrijorătoare; România are nevoie ca de aer de investiţii în domeniu

08 Sep 2017   •   15:31
Corina Creţu: Situaţia pe transport e îngrijorătoare; România are nevoie ca de aer de investiţii în domeniu

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat vineri că România are nevoie "ca de aer" de investiţii în domeniul transporturilor şi că situaţia din acest domeniu este una îngrijorătoare. 

"Situaţia pe transport este îngrijorătoare pentru noi, a fost şi în perioada trecută. Din păcate, doar 300 de kilometri în ultimii 10 ani s-au făcut prin reţeaua de transport european Ten-T. S-au renovat peste 900 de drumuri naţionale şi aici se vede diferenţa dintre capacitatea administrativă locală - unde se implică primăriile - dar şi faptul că s-au schimbat foarte mulţi miniştri ai Transporturilor, lucru care de asemenea a afectat această implementare în ceea ce priveşte autostrăzile. Noi avem această condiţionalitate ex-ante legată de transporturi care nu este încă îndeplinită. Primul pas a fost făcut, acela al adoptării masterplanului de transport, dar a doua condiţionalitate este legată de indicatorii de performanţă ai CNAIR, privind compania rutieră, şi voi discuta acest lucru cu domnul ministru Cuc", a precizat Corina Creţu, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei. 

Ea a declarat că transporturile sunt un domeniu în care "România are nevoie ca de aer de investiţii", atât naţionale, dar mai ales europene. Corina Creţu a menţionat că unul dintre subiectele pe care doreşte să le abordeze în cadrul întrevederii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este cel referitor la magistrala 6, linia de metrou Bucureşti - Otopeni, "foarte importantă, mai ales din perspectiva Campionatului de fotbal din anul 2020". 

"În legătură cu decizia prim-ministrului de a oferi doar Băncii Mondiale sau altor instituţii (construcţia unei autostrăzi Comarnic - Braşov - n.r.), noi nu avem condiţionalităţi din acest punct de vedere. Ceea ce ne interesează este ca autorităţile române să găsească căile cele mai facile pentru implementarea acestor proiecte. În anul 2016, am aprobat 76 de fazări de proiecte. Am primit de la autorităţile române această solicitare pentru că nu s-a reuşit realizarea tuturor acestor proiecte la termenul fixat. Şi mai sunt 21 de proiecte, în curs de a accepta faza a doua, pe care noi le analizăm la Comisia Europeană. În urma deciziei de a accepta fazarea acestor proiecte s-au redus pierderile cu aproape trei miliarde de euro şi s-a ridicat, astfel, rata de absorbţie pentru perioada 2007 - 2013 la 90%", a precizat Creţu. 

Totodată, ea a evidenţiat că în decursul celor trei ani, de când a fost nominalizată pentru funcţia de comisar european, a lucrat cu patru guverne de la Bucureşti. Creţu a precizat că doreşte să ajute autorităţile române în eforturile depuse pentru valorificarea fondurilor europene. 

"Şi pentru noi este foarte important ca cele cinci condiţionalităţi ex-ante care au mai rămas - cele legate de achiziţii publice, transport, infrastructura de cercetare, capacitatea administrativă - să fie ridicate cât mai curând posibil, astfel încât să evităm pierderile de fonduri, pentru că ştiţi foarte bine, potrivit regulamentelor, suntem în această fază de transmitere a unor scrisori către guvernele care nu au îndeplinit aceste condiţionalităţi, după care guvernele ţărilor respective au la dispoziţie două luni, după care se va lua decizia în Colegiu, deci nu mai depinde de un comisar sau altul, dacă se vor suspenda sau nu plăţile. Deci, în această situaţie se află Grecia, Spania, Italia pe anumite domenii - în faza de risc de a suspenda. Sigur, foarte ţintit, nu pe toate programele, acolo unde nu s-au îndeplinit aceste condiţionalităţi. Speranţa mea e că nu vom ajunge la acel moment", a declarat comisarul european. AGERPRES

×