x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristian Popescu Piedone, președintele executiv al PUSL, la Congresul Asociației Partida Romilor Pro Europa: împreună suntem mai puternici

Cristian Popescu Piedone, președintele executiv al PUSL, la Congresul Asociației Partida Romilor Pro Europa: împreună suntem mai puternici

de Redacția Jurnalul    |    05 Noi 2023   •   21:09
Cristian Popescu Piedone, președintele executiv al PUSL, la Congresul Asociației Partida Romilor Pro Europa: împreună suntem mai puternici

Cristian Popescu Piedone a participat astăzi la Congresul Asociației Partida Romilor Pro Europa, unde au fost prezente peste 6.000 de persoane.

"În calitatea mea de președintele executiv al PUSL, am transmis mesajul umaniștilor celor peste 400 de comunități care sunt organizate în ONG-uri la nivel național și i-am asigurat, ca și până acum, că vom avea o bună colaborare, pentru că împreună suntem mai puternici pentru România!

La evenimentul la care au fost prezenți delegați din toată țara, au participat lideri politici importanți: Președintele Senatului și președintele PNL, Nicolae Ciucă, Premierul României și președintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian, reprezentantul romilor în Parlamentul României, Cătălin Zamfir Manea și deputatul Vlad Popescu Piedone, liderul organizației PUSL Sector 5", transmite Cristian Popescu Piedone.

Piedone

×