x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristoiu: În România, este practic imposibilă o anchetă privind gestionarea crizei coronavirusului

Cristoiu: În România, este practic imposibilă o anchetă privind gestionarea crizei coronavirusului

12 Iun 2020   •   17:33
Cristoiu: În România, este practic imposibilă o anchetă privind gestionarea crizei coronavirusului
Sursa foto: Captura Antena 3

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că avem nevoie şi în România, ca în alte ţări occidentale, de o anchetă împotriva autorităţilor privind gestionarea crizei coronavirusului, dar acest lucru este imposibil în condiţiile în care trăim într-o falsă democraţie.

Ion Cristoiu spune că şi dacă românii ar dori să facă plângeri penale împotriva autorităţilor, nu are nici cine să deschidă ancheta, nici cine să judece şi să dea o sentinţă.

„În România, este practic imposibil declanşarea unei anchete. Avem un stat de drept de faţadă. Cine să deschidă anchetă, procuroarea generală, care, la un moment dat a depins de pixul preşedintelui. Acum doamna respectivă îi face temenele preşedintelui, cred că îi pupă şi papucul, că el a pus-o procuror general. A venit generosul de la Cotroceni şi a zis că nu ţine cont de avizul negativ al CSM şi a semnat numirea. În acest moment, doamna Scutea este cameristă la Cotroceni, a depins de preşedinte şi nu mai ştie cum să facă plecăciuni Cum să deschidă Scutea anchetă? DIICOT, la fel. La DNA e un cetăţean, nu ştim cine e, va imaginaţi ce personaj mediocru. Şi dacă ar fi, să facă plângere la cine, ce judecător? Avem justiţie independentă? Sigur că ar trebui deschisă o anchetă, dar în România este imposibil”, a subliniat jurnalistul.

Ion Cristoiu spune că în ţările occidentale se va accentua această tendinţă de a cere socoteală autorităţilor deoarece acolo sunt instituţii independente, cetăţeni care îşi apără drepturile şi judecători cărora nu le pasă de guvernanţi atunci când dau o sentinţă.

„Trei feluri de regimuri s-au confruntat cu pandemia: autoritarist din China, care a luat orice măsură şi puţin îi pasă, democratic din vest, care, la indicaţia OMS, a fost chiar o iresponsabilitate, a aplicat aidoma măsurile din China. În aplicarea acestor măsuri, ei au încălcat grosolan tot ce e posibil în materie de pandemie şi au uitat că democraţia nu a fost totuşi omorâtă de virus, chiar dacă s-a pitit atunci în casă, acum a ieşit nevătămată. Într-un stat de drept vor fi instituţii independente politic, cetăţeni care se vor plânge, judecători cărora nu le pasă de guvern. O să zică mă doare în cot de guvern, cine e preşedintele, eu condamn. În vest anchetele vor continua pentru că acolo gestionarea crizei a fost făcută de lideri democratici într-o totală inconştienţă şi nu au fost atenţi la oamenii care au murit în spitale având alte boli. Va fi un şir lung de procese, cum a fost în Franţa”.

Ion Cristoiu adaugă că un al treile tip de regim care s-a confruntat cu pandemia a fost cel de tip Iohannis, ca la noi, în care există o falsă democraţie, iar o anchetă ar fi posibilă numai dacă poate fi folosită ca armă politică.

„Mai avem regimul de tip Iohannis, ca la noi, unde e o falsă democraţie. Teoretic, noi ar trebui să ne înscriem în curentul din Franţa, Italia, Anglia. Românii ar trebui să dea în judecată, să facă plângeri penale şi instituţiile statului să declanşeze anchete, dar cum spuneam, cine să le facă? Se poate declanşa o anchetă dacă jupânul de la Cotroceni e de acord să-l radă pe dl. Ludovic Orban. Aşa da. S-ar putea ca şi la noi prin imitaţie să se găsească nişte tipi care cred în statul de drept sau sunt mai teribilişti să depună plângeri. Nu-i ia nimeni în seamă. Cum adică să-l tragi tu la răspundere pe Klaus Iohannis ca ai pierdut nişte bani ca proprietar de pensiune. Când ne raportăm la Occident - presă, justiţie, ONG-uri -trebuie să ne gândum că la noi nu funcţionează această maşinărie a statului de drept. E greu de presupus în aceste condiţii că cineva va reuşi în instanţă să cheme guvernul României ca să plătească nu ştiu ce despăgubiri”, a explicat jurnalistul.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: ion cristoiu