Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică, într-o discuţie cu un grup de membri ai partidului său, care îl aşteptau la ieşirea de la urne, că îşi doreşte ca alegerile parlamentare să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile locale.
"Noi o să insistăm ca alegerile parlamentare să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile locale. Lucrul acesta ar trebui să fie posibil şi asta ne-ar mai scurta din agonie şi ne-ar permite s trecem la treabă mai repede. Da, asta trebuie să avem în minte, că ne-am angajat la o treabă care abia începe cu alegerile astea şi trebuie să o ducem până la capăt. Dar o să fie un semnal important. Eu sunt convins că o să fie un semnal important", a precizat liderul PLUS.
Acesta le-a spus celor prezenţi că, în cazul PLUS, rezultatul este direct proporţional cu participarea la vot, cerându-le totodată să-şi îndrepte atenţia către mediul rural.
"Asta am văzut-o în multe locuri din ţară, unde oamenii votează cum votează pentru că pur şi simplu nu se duc alţii spre ei, pentru că nu văd altă alternativă. Ei mai văd, mai aud la televizor, dar nu o văd acolo, local. Oamenii o să se trezească, o să-şi dea seama că un kilogram de făină, de ulei sau chiar o sută de lei la pensie, în plus, vine şi trece, dar important e să vezi că se mişcă lucrurile", a conchis Dacian Cioloş. AGERPRES