x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloș spune că PLUS îl va susține pe Vlad Voiculescu la Primăria Capitalei

Dacian Cioloș spune că PLUS îl va susține pe Vlad Voiculescu la Primăria Capitalei

07 Dec 2019   •   19:45
Dacian Cioloș spune că PLUS îl va susține pe Vlad Voiculescu la Primăria Capitalei
Sursa foto: Lucian Alecu

Dacian Cioloş a declarat, după realegerea sa în funcţia de preşedinte al PLUS, că partidul său susţine în continuare candidatura lui Vlad Voiculescu la Primăria Capitalei.
"Suntem convinşi că avem o şansă mare să câştigăm alegerile locale la Primăria Capitalei şi suntem gata să facem tot ce ţine de noi pentru a avea un candidat comun, cu susţinere solidă. Noi credem că Vlad Voiculescu poate fi acest candidat care să aibă susţinerea alianţei. Suntem gata să negociem şi cu cei de la PNL", a afirmat Cioloş, întrebat cum comentează decizia USR de a-l susţine pe Nicuşor Dan la Capitală.

Potrivit preşedintelui PLUS, înţelegerea cu USR a fost aceea de a avea candidaţi comuni ai alianţei, iar Nicuşor Dan este independent.
"Înţelegerea noastră a fost să avem candidaţi comuni ai alianţei. Luni vom avea ocazia să discutăm cu colegii de la USR, să vedem care e abordarea lor, ce au discutat şi decis astăzi. Dacă mergem cu un candidat comun al alianţei, am decis că fiecare îşi stabileşte un candidat din cadrul partidului, apoi alegem un candidat comun al alianţei. Înţeleg că USR a decis să aleagă un candidat independent. Nicuşor Dan nu mai e membru al partidului", a precizat Cioloş.

El a adăugat că nu mai vrea repetarea greşelii opoziţiei din 2016, când a pierdut Capitala după ce s-a prezentat cu mai mulţi candidaţi.
"Nu mai vrem să facem greşeala pe care a făcut-o Opoziţia în 2016 să prezinte mai mulţi candidaţi şi să piardă alegerile la Bucureşti", a subliniat preşedintele PLUS.

Deputatul independent Nicuşor Dan a fost desemnat candidatul USR Bucureşti pentru Primăria Capitalei, a declarat preşedintele interimar al organizaţiei, Dumitru Dobrev.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacian ciolos vlad voiculescu