Posturile de televiziune ale grupului de presă Intact vor emite inclusiv luni din sediile în discuţie, deoarece ne aflăm abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie şi valorificare a unui bun al statului, a declarat premierul Dacian Cioloş, în plenul Senatului.
"Decizia ANAF nu vizează activitatea jurnaliştilor. Posturile tv nu îşi pierd licenţele, încetarea emisiei este întotdeauna apanajul CNA şi nu s-a pus problema în acest sens. În ciuda afirmaţiilor din aceste zile, televiziunile vor emite inclusiv luni din sediile în discuţie, pentru simplul motiv că suntem abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie şi valorificare a unui bun al statului, care va putea să mai dureze încă luni bune", a spus prim-ministrul, miercuri, în plenul Senatului, unde a fost invitat pentru a explica acţiunea instituţiilor din subordinea Guvernului la adresa televiziunilor trustului Intact.
Totodată, el a precizat că nu există un cadru legal în prezent care să permită încheierea unui contract de închiriere de către Guvern cu locatarii imobilului respectiv.
"La ora actuală, singura formă de valorificare a bunurilor confiscate de stat este reglementată de Ordonanţa 14/2007, care presupune doar vânzarea bunurilor, ca formă de valorificare a acestora. Acest lucru a fost confirmat şi de CCR prin decizia 859/2015, publicată în 10 februarie. Astfel, CCR constată că statul nu poate opta, în sensul păstrării în proprietatea lui privată, a unui bun confiscat sau transferat din proprietatea sa privată în cea publică decât printr-o intervenţie legislativă. (...) În caz contrar, se aplică exclusiv prevederile ordonanţei 14/2007, respectiv vânzarea bunului. Aşadar nu există cadru legal în momentul de faţă care să permită încheierea unui contract de închiriere de către Guvern cu locatarii imobilului respectiv", a spus el.
Dacian Cioloş a menţionat că posturile de televiziune ale grupului de presă Intact au contract de închiriere cu fostul locatar şi nu cu ANAF.
"Potrivit hotărârii judecătoreşti, bunul a fost trecut în proprietatea privată a statului, liber de orice sarcini. Deci, automat, şi contractele de închiriere care existau înainte de această decizie judecătorească îşi încetau activitatea", a mai spus prim-ministrul.
Dacian Cioloş a subliniat că nu este vorba despre un atac la dreptul de liberă exprimare sau libertatea presei, deoarece o instituţie a statului a decis să aplice o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. El a subliniat că ANAF a acţionat în virtutea atribuţiilor legale, ca şi organ de executare.
"Pe 8 februarie 2016, în cadrul unei şedinţe conduse de fostul preşedinte ANAF, s-a decis punerea în aplicare a unei sentinţe definitive. Notificarea de evacuare a fost trimisă pe 15 februarie. Eu nu am fost informat de această decizie, dar nici nu trebuia să fiu informat, nici eu, nici ministrul de Finanţe, pentru că ANAF avea, conform legii, întreaga autoritate pentru această activitate. Persoanele juridice au posibilitatea de a ataca în instanţă notificarea oficială şi va fi, evident, decizia unui judecător ce se va întâmpla mai departe. Proprietar al acestor bunuri, conform deciziei judecătoreşti, este statul român şi în această situaţie este datoria instituţiilor statului să îşi valorifice aceste bunuri aşa cum ele sunt atribuite prin decizia definitivă a instanţei", a declarat premierul.
El a menţionat că termenul dat pentru evacuare voluntară este stipulat de Codul de procedură civilă, nu de ANAF.
"Acesta este cinci zile, conform legii, şi se aplică tuturor persoanelor juridice pentru evacuare. Nu este o decizie specifică ANAF, în acest caz, termenul de cinci zile. Nu există în lege termene diferite pentru televiziuni sau alte tipuri de activităţi. Dacă nu se aplica termenul, atunci ANAF încălca prevederile legale şi ar fi putut fi acuzat de discriminare", a precizat Dacian Cioloş.
Imobilele în care îşi desfăşoară activitatea posturile de televiziune ale grupului de presă Intact trebuie evacuate în termen de cinci zile, în urma notificării primite, luni, de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, care pune în executare sentinţa penală rămasă definitivă. AGERPRES