x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: Amendament la proiectul legii pensiilor

Dan Voiculescu: Amendament la proiectul legii pensiilor

09 Mar 2010   •   00:00
Dan Voiculescu: Amendament  la proiectul legii pensiilor
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului României, a iniţiat un amendament la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, prin care susţine stabilirea expresă a valorii punctului de pensie la cel puţin 45% din salariul mediu brut pe economie.

"Am speranţa că toţi parlamentarii vor înţelege că acest demers este apolitic, fiind determinat exclusiv de necesitatea asigurării unei pensii corecte şi a unui nivel de trai decent pentru toţi pensionarii din România. Prin acest amendament, elaborat împreună cu lideri ai organizaţiilor reprezentative ale pensionarilor, nu facem altceva decât să respectăm Legea nr. 19/2000, care prevede că valoarea punctului de pensie trebuie să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe economie. Este un drept deja câştigat al pensionarilor pe care trebuie să îl respectăm.

Nu există alternativă. Le mulţumesc tuturor colegilor care susţin acest amendament", a declarat senatorul Dan Voiculescu. Amendamentul Voiculescu, semnat de mai mulţi senatori PSD şi PNL, a fost depus ieri la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat.

×
Subiecte în articol: politic