x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: „Recentul acord dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și Federația Rusă a oferit Moldovei șansa unui nou început”

Dan Voiculescu: „Recentul acord dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și Federația Rusă a oferit Moldovei șansa unui nou început”

de Ion Alexandru    |    10 Iul 2019   •   08:38
Dan Voiculescu: „Recentul acord dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și Federația Rusă a oferit Moldovei șansa unui nou început”
Sursa foto: Victor Stroe

Liderii politici români nu au avut nicio strategie pentru a apropia Republica Moldova de Europa și SUA, scrie, pe blogul personal, profesorul Dan Voiculescu. Acesta arată că, în ultimii 12 ani, de când am devenit membri ai Uniunii Europene, „în afara unor declarații de bune intenții și a unor acțiuni simbolice – inclusiv populismele cu care Traian Băsescu mergea «la ciupeală» de voturi peste Prut – liderii politici români nu au avut o strategie riguroasă pentru a apropia Republica Moldova de Europa și Statele Unite”.
„Recentul acord dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și Federația Rusă a oferit Moldovei șansa unui nou început. Dar, în contextul în care premierul Maia Sandu, cetățean român, este forțată să coabiteze cu Igor Dodon, un adversar declarat al limbii române și al moștenirii culturale românești, situația de la Chișinău este departe de a se fi limpezit. Ce fac reprezentanții instituționali ai României, astăzi, când Igor Dodon a reluat tema «națiunii civice moldovenești » – teza sovietică prin care s-a încercat constant «de-românizarea» Moldovei? Nimic”, atenționează Dan Voiculescu.
Totuși, profesorul Voiculescu arată că România poate face enorm pentru Moldova și pentru propria istorie. „Putem propune partenerilor noștri strategici – Statele Unite și UE – un proiect înțelept și pragmatic pentru a garanta destinul european al românilor moldoveni. Poate că, la început, nu vom fi auziți. Dar dacă ne vom susține cauza cu tenacitate și argumente obiective, vom începe să contăm”, subliniază Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu