x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: România, între dezastru și reușită

Dan Voiculescu: România, între dezastru și reușită

de Ion Alexandru    |    27 Apr 2020   •   08:30
Dan Voiculescu: România, între dezastru și reușită

Economic și sanitar, România se află la jumătatea drumului între dezastru și reușită, a afirmat profesorul Dan Voiculescu, într-un interviu acordat, la sfârșitul săptămânii trecute, publicației „Capital”. Acesta arată însă că nu este totul pierdut, viitorul depinzând de măsurile concrete care se vor lua în următoarele 100 de zile.

 

Dan Voiculescu atrage atenția că sistemul nostru sanitar se află sub o acută presiune, iar economia națională se confruntă cu blocaje majore. „Renunțând la orice tendințe partizane și la obișnuita retorică cu iz electoral, este evident că, atât economic, cât și sanitar, ne aflăm undeva la jumătatea drumului între dezastru și reușită”, a precizat profesorul. În opinia sa, autoritățile au luat măsuri necesare, unele dintre ele mai greoaie, însă „s-au făcut și excese”, în timp ce, în anumite domenii – cum ar fi investiția în stocuri sanitare sau în infuzia de capital –, s-a întârziat foarte mult.

„România e la răscruce. Încă n-am pierdut totul, dar nici nu ne grăbim să câștigăm. Totul depinde de ce vom face în următoarele 100 de zile. Este o adevărată cursă contra cronometru, o numărătoare inversă care, pentru cei serioși și responsabili, va duce la succes, pentru ceilalți, la calamitate”, a subliniat Dan Voiculescu.

Profesorul arată că, în situația actuală, România trebuie să atragă real, nu din vorbe, cele 50 de miliarde de euro pe care le are la dispoziție. Principalele obiective sunt susținerea clasei de mijloc cu o infuzie masivă de finanțare, pe model german, cu garanții de stat, „astfel încât niciun loc de muncă și nicio afacere profitabilă să nu dispară”. De asemenea, spune Voiculescu, trebuie să construim autostrăzi „pe teren, nu pe hârtie”, și să transformăm agricultura, alături de sectorul IT, în prioritate națională fundamentală. „În viitor, orice criză – și crize vor fi mereu – va avea și o componentă alimentară”, a avertizat profesorul.

În opinia lui Dan Voiculescu, nici în Europa, nici în România, în prima fază, nu s-a luat foarte în serios amenințarea COVID-19.

 

„Faptul că, în plină pandemie, încă ne ocupăm de alegeri anticipate, va intra probabil în antologia marilor gafe ale acestei perioade. Însă, mai încet decât unii, mai repede ca alții, ne-am trezit și am început să acționăm. Ce se putea face în plus în zona restricțiilor? Să ne consultăm mai repede și mai des cu specialiștii și să le respectăm integral opinia”, a precizat profesorul Dan Voiculescu

 

Profesorul Voiculescu cere combaterea fermă și imediată a oricărei forme de abuz, subliniind că este inacceptabil ca oameni cinstiți, curați și vulnerabili să ajungă victima unor abuzuri

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu