x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Osmanovici, despre declaraţia privind sistemul informatic al CNAS: Se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti

Daniel Osmanovici, despre declaraţia privind sistemul informatic al CNAS: Se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti

18 Iul 2019   •   15:03
Daniel Osmanovici, despre declaraţia privind sistemul informatic al CNAS: Se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti

Purtătorul de cuvânt de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Daniel Osmanovici, admite că a greşit când a făcut declaraţia pe tema defecţiunii sistemului informatic de la CNAS şi susţine că ''se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti''.

"Am greşit. Mi s-a părut atât de revoltătoare speculaţia jurnalistului că din cauza blocajului temporar al platformei online ar putea muri oameni, încât am reacţionat într-un mod total nepotrivit şi lipsit de empatie. Pentru cine are răbdarea să asculte declaraţia mea va înţelege mai bine. În ultimele 17 zile, am explicat situaţia de multe ori şi am dat zeci de interviuri. Se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti. Îmi pare rău. Dincolo de asta, avem o mare responsabilitate faţă de sănătatea oamenilor şi modul greşit în care m-am exprimat şi s-a interpretat nu trebuie să afecteze informaţia că blocajul platformei online nu impactează sănătatea oamenilor. Toţi pacienţii sunt şi pot fi îngrijiţi, chiar şi cu sistemul informatic temporar offline", scrie Osmanovici, joi, pe Facebook.

El a declarat, miercuri, într-un interviu la un post de radio pe tema defecţiunii sistemului informatic de la CNAS, că "oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem".

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut joi ministrului Sănătăţii să-i demită pe directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru defecţiunea din sistemul informatic al Casei, şi pe purtătorul de cuvânt al instituţiei, pentru declaraţiile făcute.

"Am văzut declaraţiile purtătorului de cuvânt de la Casa Asigurărilor de Sănătate, ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcţie. De aceea, solicit ministrului Sănătăţii demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate şi a directorului Casei Asigurărilor de Sănătate (Răzvan Vulcănescu - n.r.). Nu vom accepta niciodată ca un funcţionar public care deţine o anumită funcţie să aibă astfel de cuvinte pentru cetăţeni. (...) Am avut o discuţie cu doamna ministru legat de acest aspect chiar înainte de a intra în sală", a afirmat Dăncilă, la Mehedinţi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: daniel osmanovici