x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Demisie la vârful MAI, în plin scandal al asasinatelor de la Caracal

Demisie la vârful MAI, în plin scandal al asasinatelor de la Caracal

de Ion Alexandru    |    31 Iul 2019   •   10:30
Demisie la vârful MAI, în plin scandal al asasinatelor de la Caracal

Ministrul de Interne Nicolae Moga, care a fost numit în funcție în urmă cu șapte zile, după plecarea lui Carmen Dan, a demisionat ieri, în plin scandal al anchetei de la Caracal și chiar înainte de ședința Consiliului Suprem de Apărare al Țării, convocată inclusiv pentru a se dezbate rapoartele MAI și ale STS legate de acest caz. Este cel mai scurt mandat de ministru de Interne, după ce, în 2009, fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a ocupat această demnitate doar pentru… 12 zile.

Premierul Viorica Dăncilă a fost informată, ieri dimineață, de către Nicolae Moga că intenționează să se retragă din funcția de ministru al Afacerilor Interne, în condițiile în care a preluat această demnitate pe 24 iulie, după demisia lui Carmen Dan. “Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii în urma activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi, care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi. Retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister. În cele 6 zile în care am condus MAI, am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oamenii oneşti şi profesionişti din minister că vor reuşi să ducă la bun sfârşit munca pe care am început-o împreună şi le mulţumesc pentru colaborare", a spus Nicolae Moga, într-o scurtă declarație de presă.

Moga a “curățat” oamenii lui Carmen Dan

În scurtul său mandat de ministru de Interne, Nicolae Moga a fost confruntat în mod direct cu evenimentele de la Caracal, care în ultimele două zile au escaladat. Deși a demisionat, Moga a participat la ședința CSAT, care a avut loc ieri după-amiază.

De remarcat este că, tot în acest scurt mandat, Moga a reușit să demită conducerea Poliției Române, precum și a IPJ Olt, precum și pe prefectul și pe subprefectul județului Olt. Funcția de ministru al Afacerilor Interne va fi preluată de actualul vicepremier pentru Parteneriate Strategice, Mihai Fifor, urmând ca premierul Viorica Dăncilă să îi înainteze lui Klaus Iohannis o nouă propunere de numire.

Buzatu: “Nu trebuia să cedeze”

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, este de părere că, într-un anumit context, acesta al unei presiuni mediatice, al unei presiuni fără precedent inclusiv asupra persoanelor, culpabilizarea unui om care a preluat o funcţie de două zile este clar că poate să conducă şi la o demisie. Eu nu cred că Nicolae Moga trebuia să îşi dea demisia pentru că nu incapacitatea sau capacitatea redusă a lui Nicolae Moga a determinat acţiunea criminalului”.

Pe de altă parte, Dacian Cioloș salută demisia lui Nicolae Mogaeste primul gest de decenţă şi normalitate în Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Aştept acum din partea PSD, dar şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, ca în fruntea acestui minister să fie numit un profesionist”.

 

“Tovarăşul Iohannis politizează ca de obicei, adică aşa cum a folosit întâmplarea nenorocită cu Colectivul, de data aceasta iată că politizează acest eveniment nefericit şi în loc să fie aproape de aceşti oameni, în loc să-şi dorească să facem lumină, să facem curăţenie în sistemul ăsta, bineînţeles că vine cu nişte prostii, referindu-se la faptul că PSD-ul şi coaliţia, din cauză că s-au modificat legile justiţiei, un habarnist total acest om, dar probabil că omul ăsta îşi doreşte din nou, pe o emoţie publică, vine 10 august, vor să facă iarăşi mitinguri, să creeze o stare de genul ăsta, de emoţie populară, să păcălească iarăşi românii, ca să-şi facă el jocurile lui, că se apropie Preşedinţia şi aşa mai departe” – Cătălin Rădulescu, deputat PSD

 

×
Subiecte în articol: Nicolae Moga demisie