Fostul deputat PDL Vasile Gherasim a declarat că a demisionat din partid şi spune că, în condiţiile în care în jurul Mişcării Populare se va înfiinţa un partid, este posibil să se alăture acestuia.
"Este de notorietate că am făcut parte din grupul care a susţinut-o pe Elena Udrea la alegeri, iar după alegeri s-a instaurat în partid o pace rece. în condiţiile în care proiectele mari pe care le-am susţinut - regionalizarea şi altele - sunt în stand-by, am considerat că trebuie să demisionez din PDL", a declarat, conform Mediafax, Vasile Gherasim.
"Deocamdată, sunt în aşteptare. în condiţiile în care se va transforma în partid sau se va înfiinţa un partid în jurul Mişcării Populare, este posibil să mă alătur acestuia", a mai spus Gherasim.
Şi fostul senator Mircea Andrei, liderul PDL Argeş, a declarat luni, conform Mediafax, că a demisionat din partid, el motivând prin faptul că Vasile Blaga şi conducerea PDL "au uitat că există judeţul Argeş".
Înainte de a demisiona, Andrei a aprobat excluderea din partid a 22 de primari PDL din Argeş, care, dacă ar fi demisionat din partid, aceştia şi-ar fi pierdut şi mandatele de edili.
Excluderea celor 22 de primari şi demisia lui Mircea Andrei au avut loc la doar o zi după vizita preşedintelui Traian Băsescu în Argeş.