Deputaţii PSD au reclamat azi conducerii Camerei că înlocuirea preşedintelui comisiei de Buget, pesedistul Viorel Ştefan, cu deputatul Eugenia Barna s-a făcut într-un mod abuziv şI neregulamentar. Potrivit PSD, un grup de deputaţI aparţinând grupurilor parlamentare PD-L, IndependenţI, UDMR şI Minorităţi au numit-o pe Maria Barna (UNPR) preşedinte al comisei prin vot, deşI Regulamentul Camerei prevedea că acest lucru se face prin negocieri între liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică iniţială a Camerei. Drept urmare, grupul deputaţilor PSD a solicitat conducerii Camerei anularea votului exprimat la comisia de buget şI revenirea la situaţia iniţială. Solicitarea PSD a fost trimisă spre soluţionare Comisiei juridice.