x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputatul Boldea a demisionat din PDL

Deputatul Boldea a demisionat din PDL

19 Sep 2011   •   21:00

Deputatul democrat-liberal de Galati, Mihail Boldea a demisionat din PDL, invocand ne­in­te­legerile din cadrul organizatiei locale. "Motivele sunt foarte simple. Neintelegerile din cadrul organizatiei locale, unde, asa cum am spus la toata lumea, de­mo­cratia a murit. Acolo, PDL s-a transformat intr-un partid de surdomuti. Nimeni nu asculta pe nimeni si nimeni nu are voie sa vorbeasca. Eu sunt de acord sa existe o disciplina de partid care trebuie respectata, vorbim totusi de principii democratice. (...) Or, la noi, la Galati, nimeni nu conteaza, in afara de Mircea Toader, a declarat Boldea pentru Agerpres. El a mai spus ca, momentan, ramane indepen­dent. Intrebat daca are cu­nos­tinta despre demisia lui Mihail Boldea din partid, deputatul Mircea Toader, liderul organizatiei PDL Galati, a declarat ca, desi a vorbit cu el duminica, acesta nu l-a anuntat cu privire la o astfel de decizie.

×