x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Document cu datele alegerilor prezidențiale, publicat de PSD: Onoarea se pierde foarte ușor

Document cu datele alegerilor prezidențiale, publicat de PSD: Onoarea se pierde foarte ușor

27 Iun 2024   •   21:32
Document cu datele alegerilor prezidențiale, publicat de PSD: Onoarea se pierde foarte ușor

Vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, a publicat, joi seara, un document semnat de președintele PNL Nicolae Ciucă și de secretarul general Lucian Bode, cu datele convenite pentru alegerile din 2024, inclusiv alegerile prezidențiale. Decizia publicată este din 3 martie.

„Onoarea se câștigă greu și se pierde foarte ușor, mai ales dacă nu îți respecți cuvântul. Documentul atașat dovedește multe despre caracter. Dacă vrem altfel de politică, trebuie ca atitudinea să fie diferită. Unii sunt preocupați de jocurile politice, noi am înțeles votul de încredere primit de Partidul Social Democrat la alegerile locale și nevoia de a reprezenta cu decență și seriozitate România”, scrie Victor Negrescu în mesajul care însoțește documentul privind calendarul alegerilor din 2024, decis în PNL.

Astfel, potrivit documentului semnat de Nicolae Ciucă și de Lucian Bode, PNL a apribat calendarul alegerilor astfel: 9 iunie - alegeri europarlamentare și alegeri locale, 15 septembrie - primul tur al alegerilor prezidențiale, 29 septembrie - al doilea tur al alegerilor prezindențiale, 8 decembrie - alegeri parlamentare.

Decizia este din data de 3 martie 2024.

Anterior, prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a postat același document și se întreabă „ce era legal pe 3 martie și a devenit ilegal pe 27 iunie la PNL”.

„Poate trebuie să înțelegem că onoarea nu este numai pe panouri, onoarea este și în discuțiile coaliției”, a spus premierul Marcel Ciolacu, cu referire la negocierile privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale.

Liderul PSD Marcel Ciolacu susține că PNL dorește „să schimbe regulile jocurilui”.

„Nu am stabilit încă să avem o ședința de coaliție. Este evident că PNL dorește să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeași nu are rost să facem o ședință de coaliție. Abordarea mea de președinte al PSD este una foarte clară: dânșii nu și-au ținut cuvântul dat. Poate trebuie să înțelegem că onoarea nu este numai pe panouri, onoarea este și în discuțiile coaliției”, a spus joi, la Bruxelles, Ciolacu.

Președintele PNL Nicolae Ciucă a reacționat joi la declarațiile liderului PSD Marcel Ciolacu. Să discutăm pe bază de reguli, nu pentru a respecta agenda personală a liderilor PSD, a spus Ciucă.

„Sincer chiar nu înțeleg de ce această reacție. Afară este foarte cald, asta da, pot să înțeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, și folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naționale de fotbal. Dar atunci când vine vorba de alegerile prezidențiale trebuie să rămânem în prevederile legale și în termenele legale. Ca atare, să stăm jos și să discutăm pe bază de principii și de reguli, nu pentru a face în așa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD”, a spus Nicolae Ciucă într-un mesaj video postat joi seara pe Facebook.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: document alegeri PSD