Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că au existat şase posibile propuneri pentru funcţia de prim-ministru, iar cinci dintre cei care au primit această propunere au refuzat-o.
În final, Mihai Tudose a fost validat de Comitetul Executiv Naţional al PSD, a adăugat liderul social-democraţilor.
Cei care au refuzat această propunere sunt Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan, Mihai Fifor, Marcel Ciolacu, Adrian Ţuţuianu.
"În ultimele zile - şi vreau să fac o precizare, am văzut pe câteva site-uri şi poate şi televiziuni că în aceste zile am fost la pescuit. N-am fost la pescuit, din păcate am stat la Parlament (...) cât am lucrat împreună cu mai mulţi colegi şi din afară şi din afara partidului la completarea programului de guvernare. În acelaşi timp, în aceste zile am discutat cu preşedinţii de organizaţii judeţene, cu două excepţii - Bistriţa şi Iaşi - care erau plecaţi din ţară şi din acele discuţii au reieşit şase posibile propuneri pentru funcţia de prim ministru, respectiv Mihai Fifor, Olguţa Vasilescu, Carmen Dan, Marcel Ciolacu, Adrian Ţuţuianu şi Mihai Tudose. Fiecare dintre ei mi-au spus care este poziţia lor, care este punctul lor de vedere, cuvinte pe care le-au spus şi în CExN. Din diverse motive au declinat această susţinere din partea colegilor, în final am ajuns în Comitetul Executiv Naţional să discutăm despre propunerea ca Mihai Tudose să fie prim ministru al României", a detaliat Dragnea la finalul CExN al PSD.
Potrivit acestuia, "după mult timp" a fost o discuţie serioasă în CExN al PSD.
"Nu o discuţie dură, dar o discuţie serioasă, chiar profundă pe alocuri, despre situaţia din ultima perioadă, despre încercările prin care a trecut partidul şi despre o doză de suspiciune mai mare sau mică în ceea ce priveşte pe Mihai Tudose. S-au spus lucruri direct, s-au pus întrebări la care a răspuns şi Mihai Tudose. În final, patru colegi de-ai noştri s-au abţinut, iar restul Comitetului Executiv, inclusiv eu, am votat ca la Cotroceni să mergem cu propunerea ca Mihai Tudose să fie prim ministrul României", a menţionat liderul PSD.
Sursa: www.agerpres.ro