x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea cere comisiilor de buget să facă o anchetă pe veridicitatea datelor ce au stat la baza rectificării pozitive

Dragnea cere comisiilor de buget să facă o anchetă pe veridicitatea datelor ce au stat la baza rectificării pozitive

09 Ian 2017   •   20:50
Dragnea cere comisiilor de buget să facă o anchetă pe veridicitatea datelor ce au stat la baza rectificării pozitive

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, solicită comisiilor parlamentare de buget-finanţe să facă o anchetă asupra procedurii şi veridicităţii datelor care au stat la baza rectificării bugetare pozitive. 

În opinia sa, această procedură este una mai rapidă decât constituirea unei comisii parlamentare speciale de anchetă, Dragnea subliniind că trebuie să fie audiaţi la comisiile reunite "toţi cei care au fost pe acest circuit". 

"Mâine (marţi - n.r.) vom avea un Birou permanent reunit, pentru a repartiza la Comisiile de buget-finanţe din Cameră şi Senat cele două ordonanţe de rectificare bugetară din anul 2016 - cea din august şi cea din 23 noiembrie. Pentru că până astăzi aceste ordonanţe nu fuseseră repartizate la Comisiile de specialitate. Şi o să le cerem Comisiilor de specialitate buget-finanţe, înainte de a întocmi raportul, să facă o anchetă asupra procedurii şi asupra veridicităţii datelor care au stat la baza celor două rectificări pozitive. (...) Comisiile de buget-finanţe pot întreprinde această acţiune de anchetă parlamentară pe acest subiect", a declarat Liviu Dragnea, luni, la Parlament. 

În completare, el a dat şi o serie de cifre, în replică la "o postare pe Facebook a cuiva care făcea referire la cifre". 

"Conform programării iniţiale, la adoptarea bugetului pentru 2016, veniturile erau estimate pe final de an la 231,1 miliarde de lei. La sfârşitul anului, veniturile au fost de 221,1 miliarde lei, mai puţin cu 10 miliarde. Problema serioasă la care Comisiile de buget-finanţe trebuie să găsească răspuns, audiindu-i pe toţi cei care au fost pe acest circuit, este cum s-a putut ca în august şi noiembrie, în condiţiile în care veniturile se vedea că sunt mai mici, să facă două ordonanţe de rectificare pozitivă. Rectificare pozitivă apare în momentul în care, în timpul unui an, constaţi că veniturile pe care le-au estimat sunt mai mari decât ceea ce ai prevăzut, deci apar bani în plus pe care trebuie să îi repartizezi", a susţinut liderul PSD. 

El a arătat că Executivul a făcut, în luna august, o rectificare pozitivă în plus cu 4,4 miliarde de lei. "Au spus că până la finalul anului veniturile prognozate vor fi mai mari (...) cu 4 miliarde şi ceva, iar în condiţiile în care la 30 septembrie erau deja informaţiile oficiale că veniturile sunt mai mici cu 9,5 miliarde de lei, în noiembrie au mai făcut o rectificare pozitivă, au mai prognozat că veniturile vor fi mai mari cu 300 de milioane, astfel că au ajuns la 235,4 miliarde de lei ca şi prognoză. Realitatea a arătat că au fost 221 de miliarde de lei, deci mai puţin cu 14 miliarde. Dacă scădem cele 4 care au fost puse din burtă în plus, mai puţin cu 10 miliarde faţă de prognoza iniţială. Pentru a se realiza o rectificare pozitivă, ANAF-ul, Ministerul Finanţelor, probabil Ministerul Fondurilor Europene şi Consiliul fiscal fac analize şi arată sursele sau informaţiile care pot sta la baza fundamentării unei asemenea analize. Toate aceste persoane şi instituţii trebuie să explice la Comisia de buget-finanţe pe ce s-au bazat când au minţit", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor. 

Potrivit acestuia, nu se pune problema ca programul de guvernare să fie afectat "de această situaţie". 

"Programul de guvernare va fi implementat 100%, toate măsurile pe care le-am prezentat vor fi adoptate, resursele financiare sunt identificate. În schimb, asta nu înseamnă că am decis să acoperim nereguli. Tot ce s-a făcut greşit sau, mai grav, putând fi caracterizat altfel, va trebui scos la iveală. Nu cu patimă, numai că adevărul trebuie spus până la capăt şi tot ce s-a făcut în acest an, şi bine şi rău, va fi adus la cunoştinţa publicului. (...) Se pune sub semnul întrebării orice cifră care a fost promovată şi care a fost anunţată. De asta e bine pentru toată lumea ca aceste două comisii din Camera Deputaţilor şi Senat să facă această anchetă", a spus Dragnea. 

Întrebat cum comentează lipsea vreunei remarci negative de la Comisia Europeană, Dragnea a spus: "Noi am hotărât că, din când în când, mai avem voie să vorbim şi fără să îi întrebăm pe ei în România. Aşteptăm un an de zile ca să acoperim o ilegalitate?". AGERPRES

×