x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Discursul lui Ponta, o greşeală care trebuie asumată, dar nu repetată

Dragnea: Discursul lui Ponta, o greşeală care trebuie asumată, dar nu repetată

de Mediafax    |    10 Feb 2012   •   10:19
Dragnea: Discursul lui Ponta, o greşeală care trebuie asumată, dar nu repetată

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca discursul lui Victor Ponta de la investirea Guvernului Ungureanu reprezinta o greseala care trebuie asumata, dar care nu mai trebuie repetata in acest an electoral.

"Cred ca Victor Ponta a intentionat sa transmita un alt mesaj decat cel care a rezultat din discursul sau din Parlament. Cred ca, din dorinta de a avea o atitudine cat mai echilibrata, domnul Ponta s-a indepartat cam mult de discursul firesc al unui lider al opozitiei. Este o greseala pe care trebuie sa ne-o asumam, dar pe care nu ne permitem sa o mai repetam. Suntem intr-un an electoral, iar astfel de erori ne pot afecta foarte mult, dupa cum s-a mai intamplat in trecut", a declarat secretarul general al PSD.

Liviu Dragnea a mai spus ca problema noului premier nu tine de profilul personal al lui Mihai Razvan Ungureanu, ci de functia ocupata de acesta inainte de a deveni prim-ministru.

"Nu persoana domnului Ungureanu este in discutie, ci pozitia detinuta de acesta in fruntea Serviciului de Informatii Externe. Poate ca eu sunt ceva mai obtuz, dar cred ca numirea unui sef de serviciu secret la conducerea unei tari care a fost teorizata decenii intregi de fosta Securitate reprezinta un gest de sfidare a acestui popor", a spus liderul social-democrat, citat de Mediafax.

Referitor la ministrii numiti in Cabinetul Ungureanu, secretarul general al PSD a precizat ca "avem un Guvern de beizadele, de lupi tineri care s-au infruptat din aceeasi prada obtinuta prin jaf si coruptie de haita portocalie".

"Nu este o schimbare a clasei politice, ci doar un spectacol cu masti pus in scena de aceeasi garnitura a guvernului Boc", a mai spus Dragnea.

×