x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Electorale - PSD şi PNL pun tunurile pe PD-L

Electorale - PSD şi PNL pun tunurile pe PD-L

de Gabriela Antoniu    |    17 Mai 2008   •   00:00

Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai a declarat ieri la Suceava că, începînd cu 1 mai, afişajul PD-L la nivel naţional acoperă întreaga ţară şi este prezentat "în mod ostentativ", în opinia viceliderului liberal fiind o dovadă clară a unei finanţări "cu multe milioane de euro".



Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai a declarat ieri la Suceava că, începînd cu 1 mai, afişajul PD-L la nivel naţional acoperă întreaga ţară şi este prezentat "în mod ostentativ", în opinia viceliderului liberal fiind o dovadă clară a unei finanţări "cu multe milioane de euro".

De aceea, PNL a cerut organizaţiilor din teritoriu să facă o evaluare, "acum, pe teren", a materialelor electorale, bannere şi afişe, pentru ca la finalul campaniei să existe o situaţie corectă a fondurilor pe care partidele politice le-au utilizat. "Pînă acum, toate partidele politice respectau legea finanţării, dar îmi e foarte greu să cred că, în condiţiile în care România este efectiv împînzită de un afişaj ostentativ, sumele cu care partidele îşi susţin campania sînt cele acceptate de lege", a spus Nicolai. În opinia acesteia, toată ostentativitatea afişajului la PD-L vine "în logica manipulării populaţiei", prin culoarea portocalie obsesivă, revendicată de la Alianţă.

"CAMPANII OPULENTE". La rîndul său, secretarul general al PSD, Titus Corlăţean a afirmat tot ieri, dar la Tulcea, că PNL şi PD-L desfăşoară campanii electorale opulente. "Toată ţara e împînzită de afişe ale PNL şi PD-L, iar dacă cineva va face cu bună-credinţă o situaţie privind costurile afişajului electoral ale campaniei în presa scrisă sau în televiziuni va ajunge la nişte cifre care nu pot fi susţinute conform criteriilor legale, iar eu cer autorităţilor statului să îşi facă datoria în această chestiune", a declarat Corlăţean, citat de Rompres. El a spus că încă din timpul campaniei electorale pentru Parlamentul European a constatat opulenţa adversarilor politici şi a atras atenţia asupra faptului că resursele financiare utilizate de PNL şi PD-L sînt dificil de explicat în mod credibil. "Au existat resurse financiare greu explicabile în mod credibil şi greu de controlat de instituţiile statului, începînd chiar cu, e adevărat, Curtea de Conturi. Spun, de exemplu, că raportul Autorităţii Electorale după alegerile pentru Parlamentul European a avut o omisiune extrem de semnificativă. Exact PD-L, partidul care a folosit cele mai multe surse financiare, nu a fost menţionat cu privire la resursele folosite în campania electorală, iar această situaţie se repetă în momentul de faţă", a menţionat Titus Corlăţean. El a adăugat că în prezent există o disproporţie între resursele financiare pe care le deţine partidul şi cele "opulente pe care PNL şi PD-L le au şi le utilizează pentru campania electorală, resurse a căror provenienţă vor trebui să o prezinte la un moment dat în faţa instituţiilor statului".

×
Subiecte în articol: politic pnl pd-l