x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Emmanuel Macron, primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis

Emmanuel Macron, primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis

24 Aug 2017   •   13:33
Emmanuel Macron, primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis

Președintele Franței, Emmanuel Macron, împreună cu soția sa au fost primiți la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis și Carmen Iohannis.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi soţia sa, Brigitte Macron, au ajuns la Palatul Cotroceni cu o întârziere de 30 de minute, ceremonia primirii la Palatul Cotroceni fiind programată la ora 13,00. 

Cei doi au fost întâmpinaţi pe platoul oficial de ceremonii de la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa Carmen Iohannis. 

Din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte consilieri prezidenţiali Ion Oprişor, Bogdan Aurescu, Leonard Orban, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Sergiu Nistor, ambasadorul României în Franţa Luca Niculescu, secretarul de stat în MAE George Ciamba şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi. 

Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, iar apoi vor susţine o conferinţă de presă comună. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de parteneriat strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. De asemenea, va avea loc o ceremonie de semnare a unor documente. 

Cei doi şefi de stat vor vizita şi Muzeul Naţional al Satului, iar la finalul zilei preşedintele Klaus Iohannis va oferi o recepţie în onoarea omologului său francez. 

Vizita preşedintelui Franţei a fost convenită cu prilejul întrevederii avute cu Klaus Iohannis în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie. 

Preşedintele Franţei se va întâlni şi cu premierul Mihai Tudose, la Vila Lac 1, în cadrul unui dejun de lucru. AGERPRES

×