x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Este treaba mea dacă voi fi şi ministru şi vicepremier. Nu am nevoie de sfaturi decât dacă le cer

Iohannis: Este treaba mea dacă voi fi şi ministru şi vicepremier. Nu am nevoie de sfaturi decât dacă le cer

10 Feb 2014   •   14:22
Iohannis: Este treaba mea dacă voi fi şi ministru şi vicepremier. Nu am nevoie de sfaturi decât dacă le cer
Sursa foto: LIVIU ADASCALITEI / MEDIAFAX FOTO

Primarul Sibiului a declarat, astăzi, după întâlnirea liderilor USL, de la Vila Lac 1, că, nu s-a ajuns la nicio concluzie "pentru că nu ne-am propus asta". "Mâine ne vom întâlni din nou, cu propuneri, şi vor fi discutate după care, presupunând acordul părţilor, se poate convoca Parlamentul în şedinţă comună şi se poate aproba noua structură a Guvernului", a declarat Klaus Iohannis.

Cele mai importante declaraţii alui lui Klaus Iohannis:

- Având în vedere că în ultimele zile au fost decizii care s-au luat şi că acum aproximativ o oră s-a încheiat o întânire la vârf a USL, am considerat că este bine să vă spun ce s-a discutat

- După ce PNL a propus schimbări de miniştri, în spaţiul public au apărut câteva întrebări

- La şedinţa USL discuţia am abordat aceste chestiuni, iar discuţia a fost amiabilă

- PNL a propus ca eu să preiau funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, lucru care nu se potriveşte cu actuala structură a Guvernului

- Trebuie modificată structura Guvernului, lucru pe care îl poate face doar Parlamentul. Aceste lucruri par simple, dar în realitate este o birocraţie destul de complicată

- Nu am ajuns la o concluzie astăzi pentru că nu ne-am propus acest lucru. Mâine ne vom întâlni din nou, cu propuneri şi vor fi discutate după care, presupunând acordul părţilor, se poate convoca Parlamentul în şedinţă comună şi se poate aproba noua structură a Guvernului

- Nu s-a discutat să iau locul cuiva, dar PNL a hotărât să fiu vicepremier ceea ce voi fi

- Este treaba mea dacă voi fi şi ministru şi vicepremier şi nu am nevoie de sfaturi decât dacă le cer

- Nu am de gând să intru într-o situaţie discutabilă

- Vreau să reafirm determinarea mea de a fi vicepremier şi ministru de Interne. Voi face toţi paşii ceruţi de legile în vigoare

- A fost o discuţie dacă este absolut obligatoriu să rămân vicepremier, ministrul Afacerilor Interne sau dacă ar fi oportun să fiu vicepremier, ministrul Finanţelor Publice. Noi, în PNL, am desemnat persoana care va fi ministrul Finanţelor Publice în România, este colegul nostru Eugen Nicolăescu. Deci, discuţia s-a încheiat foarte repede

- Am exclus din start să fiu ministrul Finanţelor, dar nu am exclus deloc să coordonez finanţele, ba chiar cred că ar fi un lucru interesant.

Premierul Victor Ponta şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au discutat, astăzi, la Vila Lac 1, în cadrul unei şedinţe a USL, schimbările la nivelul Guvernului decise de liberali la finalul săptămânii trecute.
La întâlnire au mai participat cei doi vicepremieri Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, dar şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

×