Jurnalista Floriana Jucan a declarat, în cadrul emisiunii Q&A" la Antena 3, că Cristian Diaconescu ar fi fost forţat să-şi retragă candidatura la şefia PSD. Jucan a afirmat că a primit, spre publicare, 36 de pagini de monitorizare, însoţite de suport video, în care social-democratul ar fi fost surprins în mai multe situaţii "compromiţătoare".
"În urmă cu circa o săptămână a venit cineva la mine - l-am considerat atunci din tabăra lui Mircea Geoană - cu o monitorizare a lui Cristi Diaconescu. Nu am publicat-o niciodată, deşi ea mi-a fost încredinţată spre publicare. M-am gândit că nu trebuie să intru în acest joc, mai ales pentru că urmau aceste alegeri", a spus Jucan.
Potrivit lui Jucan, social-democratul ar fi fost monitorizat, în perioada 1-10 februarie, de un serviciu de informaţii a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Monitorizarea ar releva cel puţin două aspecte compromiţătoare la adresa politicianului, o vizită la un controversat om de afaceri şi un moment din viaţa privată care ar demonstra imoralitatea acestuia.
"Această monitorizare este adevărată. Cristian Diaconescu este monitorizat non-stop, de când merge cu soţia la cumpărături, până când merge la unii dintre liderii PSD acasă, când merge la sediul SRI din Piaţa Victoriei, sau când merge într-o vizită de patru ore, pe 5 februarie, la reşedinţa unui mogul. Ce m-a uimit la Diaconescu este că, în toată această perioadă, se deghizează: îşi pune fes pe cap, parchează pe străzi lăturalnice, îşi pune ochelari, deci are ceva de ascuns", a completat, de această dată la Realitatea TV, Floriana Jucan.
Cristian Diaconescu a replicat declarându-se neşantajabil. "Ceea ce ar trebui să ne preocupe este că există posibilitatea de a urmări pe cineva. Nu automat cine este urmărit este şi vulnerabil"
"Cât am fost ministru de Externe - vreau să vă spun ceva în premieră - sigur, am avut ameninţări. Ameninţări de natură să pună instituţiile statului în mişcare pentru protecţie. N-aş putea să detaliez", a mai spus Diaconescu.
Cu toate acestea, pesedistul a recunoscut că a fost la sediul SRI din Piaţa Victoriei, însă pentru a avea "o discuţie în legătură cu un proiect în ceea ce priveşte scutul anti-rachetă", dar şi că s-a întâlnit, pe 5 februarie, "şi cu oameni de afaceri şi cu jurnalişti".
Ulterior retragerii candidaturii sale, Diaconescu a mai anunţat că, după acest Congres, intenţionează să renunţe la deţinerea vreunei funcţii în partid.