x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Cîțu: Nu iau în calcul o remaniere în acest moment

Florin Cîțu: Nu iau în calcul o remaniere în acest moment

11 Mai 2021   •   13:39
Florin Cîțu: Nu iau în calcul o remaniere în acest moment
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu nu ia în calcul o remaniere a guvernului, după ce deputatul PNL Pavel Popescu a spus că ministrul Economiei, Claudiu Năsui, ar trebui să plece din funcție pentru că a cerut Parlamentului amânarea dezbaterilor asupra Legii 5G.

„Nu, nu iau în calcul o remaniere în acest moment”, a spus demnitarul.

Totodată, prim-ministrul precizează că miniștrii sunt evaluați permanent iar prioritățile Guvernului sunt altele.

„În acest moment ne concentrăm pe un PNRR de succes, pe o campanie de vaccinare de succes, să revenim la normalitate și să avem o economie care explodează. Deja vedeți că estimările cu care am început anul deja se modifică, fiecare agenție de rating, instituție internațională vine și spune că lucrurile merg mai bine, estimează o creștere economică mai mare, ceea ce înseamnă investiții, ceea ce înseamnă locuri de muncă mai multe și așa mai departe”, conchide Cîțu.

Deputatul PNL Pavel Popescu vrea ca ministrul Economiei, Claudiu Năsui, ar trebui să plece din funcție, după ce a cerut Parlamentului amânarea dezbaterilor în Parlament asupra Legii 5G.

„Cu o astfel de greșeală pleci acasă instant din orice guvern. Claudiu, chiar dacă Președintele și Premierul au fost de data asta indulgenți cu tine, aștept să vedem instant demisia celor care ți-au pus acea comunicare în față, pentru semnat. Pentru că acea comunicare conține niște formulari pe care le-am văzut cu toții în zeci de adrese și comunicări transmise de specia lașpăgarilor în ultimii 2 ani, pentru a bloca această lege”, spunea acesta.

Mediafax

×
Subiecte în articol: florin citu remaniere