Discuțiile purtate între Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron s-au concentrat pe dezvoltarea parteneriatului strategic dintre cele două ţări, precum și pe principalele subiecte aflate în prezent pe agenda europeană. Liderul de la Elysée a spus ieri că România are tot dreptul să ceară aderarea la Schengen.
România și Franța au semnat ieri trei acorduri: o declarație de intenție privind cooperarea româno-franceză pe subiecte europene de interes comun, o declarație între Airbus Helicopters și IAR Brașov privind Contractul general existent între cele două companii și un memorandum de înțelegere între MBDA Franța și Compania Națională ROMARM, filiala Electromecanica Ploiești, pentru producerea de rachete cu rază scurtă de acţiune în România.
La finalul întrevederii de la Cotroceni, Macron a vorbit despre Directiva privind detașarea lucrătorilor, despre care a spus că nu îi va împidica pe muncitorii români să lucreze peste tot în Europa. „Doresc să punem capăt acestui sistem care nu e în spiritul UE. Trebuie să ajungem la o nouă directivă care să întărească constrângerile, munca să fie remunerată egal în aceeași țară”, a precizat Macron. De asemenea, președintele Franței a abordat și subiectul aderării României la spațiul Schengen, prilej cu care a invitat Bucureştiul la discuţii despre reformarea spaţiului de liberă circulaţie: „Dorinţa noastră e ca Europa să meargă înainte. De mai mulţi ani aveţi tot dreptul să cereţi aderarea la Spaţiul Schengen. Ştiu cât de important este acest lucru pentru dumneavoastră. Nu am nicio ideologie în acest sens, sunt total deschis faţă de acest subiect. Însă, trebuie să fiu cinstit, Europa spaţiului Schengen nu funcţionează bine şi nu putem să ne bucurăm de acest lucru”. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a afirmat că poziția României este că UE trebuie „redinamizată”, iar ţara noastră își dorește să devină un „membru refondator” al Uniunii. Despre directiva privind muncitorii detaşaţi, Iohannis a admis că există multe critici, iar aceasta ar trebui îmbunătăţită pentru că „nu este suficient de clară şi suficient de bună”, însă el nu poate preciza dacă este pentru sau contra, pentru că aspectele tehnice trebuie discutate de specialişti.