x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea, cu tunurile pe Guvern, după scandalul evacuării de la Spitalul Foişor: „Ce trebuie să se întâmple în ţară pentru a vă trezi?”

Gabriela Firea, cu tunurile pe Guvern, după scandalul evacuării de la Spitalul Foişor: „Ce trebuie să se întâmple în ţară pentru a vă trezi?”

10 Apr 2021   •   20:14
Gabriela Firea, cu tunurile pe Guvern, după scandalul evacuării de la Spitalul Foişor: „Ce trebuie să se întâmple în ţară pentru a vă trezi?”
Sursa foto: Lucian Alecu

Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, reacţionează în scandalul de la Spitalul Foişor şi clarifică relaţia dintre precedenta administraţie a Capitalei şi managerul unităţii spitaliceşti evacuate cu jandarmii, pentru a face loc pacienţilor COVID.

„Profesorul Ioan Stoica este din anul 1997 manager la Spitalul Foișor. Nu l-a «pus» Firea. Nu e «omul» lui Firea.

A salvat mii de pacienți în stare grava, pe parcursul unei cariere medicale, științifice și manageriale impresionante. De 24 de ani, conduce acest spital emblematic nu doar în țară, ci în întreaga Europă”, scrie Gabriela Firea, într-un mesaj postat pe Facebook.

Oamenii „fără Dumnezeu” „aruncă cu noroi în valorile naţionale”

„Dar pentru oamenii fără Dumnezeu, cel mai simplu este să arunce cu noroi în toate valorile noastre naționale, în loc să-și recunoască grava eroare de a evacua pacienții dintr-un spital de elită, proaspăt operați, pentru a-l transforma spital suport COVID”, scrie Firea în continuare.

Ea continuă, menționând lucrurile realizate în mandatul său în acest spital şi insistând pe diferența între promisiunile şi realizările celor de la putere.

„Ca primar, împreuna cu echipa de la ASSMB, am investit peste 50 de milioane de euro în acest spital, ca să arate «ca afară»”, adaugă fostul primar general al capitalei.

„Politica de sănătate publică este criminală”

„Vin cei de la putere acum sa distrugă toată munca, tot efortul, și șansa pacienților de a se vindeca într-un spital modern.

Unde sunt paturile de ATI promise de președinte, premieri, miniștrii sănătății?

Unde este testarea extinsă, astfel încât să avem prevenție, mai puține îmbolnăviri, mai puțină nevoie de terapie intensivă?

Politica de sănătate publică este criminală! Nu salvează, ci omoară!

Nu aduce speranță, ci îngrijorare!”, se mai arată în postare.

„Nu ați făcut nimic! Zero barat! Acum evacuați pacienți proaspăt operați!

„Călcați Constituția în picioare! Drepturile pacienților! Demnitatea lor umană!

Nu vă pasă de bolnavii cronici care mor cu zile pe la porțile spitalelor!

Spitalul modular COVID din Pipera l-ați închis! Ați promis ca, pe lângă investiția primăriei, veniți cu investiții pentru terapie intensiva.

Nu ați făcut nimic! Zero barat! Acum evacuați pacienți proaspăt operați!

Cat de departe ați ajuns cu indiferenta fata de oameni? Cat de duri sunteți? Unde va e inima, sufletul?

Ce trebuie sa se întâmple in țară pentru a va trezi?", îşi încheie Gabriela Firea postarea.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea