x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea, despre minciunile lui Nicușor Dan: „Ne întrebăm unde sunt toți banii în plus care au ajuns în Capitală pentru că ei nu se regăsesc în lucrările din oraș”

Gabriela Firea, despre minciunile lui Nicușor Dan: „Ne întrebăm unde sunt toți banii în plus care au ajuns în Capitală pentru că ei nu se regăsesc în lucrările din oraș”

15 Oct 2022   •   11:49
Gabriela Firea, despre minciunile lui Nicușor Dan: „Ne întrebăm unde sunt toți banii în plus care au ajuns în Capitală pentru că ei nu se regăsesc în lucrările din oraș”
Sursa foto: Hepta

Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, se întreabă cum toate investițiile sunt blocate la Primăria Generală în contextul în care s-au primit bani în plus de la Guvern.

„Primăria Capitalei a primit mai mulți bani în timpul administrației Nicușor Dan decât în timpul mandatului meu de primar general. Dar, când este întrebat de ce nu a făcut nimic 2 ani, Nicușor Dan dă vina pe bugetul sărac al Primăriei Capitalei. A uitat repede discursul din campanie când zicea că primăria stă pe un morman de bani pe care Firea îi administrează prost.

De când este în funcție însă, primarul general se plânge continuu că bugetul e mic, prea mic, iar datoriile sunt mari, prea mari. Orice primar este obligat să finalizeze proiectele începute de primarul anterior și să înceapă unele noi. La fel cum orice primar este obligat să achite obligațiile financiare curente, dar și cele contractate anterior. Am achitat credite încheiate cu 5, 10 și chiar 15 ani în urmă și nu m-am plâns nimănui, nici nu am blocat proiectele în derulare. Doar pentru Nicușor Dan, e o povară totul. De investiții noi nu sunt bani, pentru continuarea proiectelor începute în mandatul trecut nu sunt bani, există doar datorii și „greaua moștenire” e piatră de moară. Numai minciuni!

Doar în cele 10 luni trecute din acest an, Municipalitatea a încasat din cotele defalcate din impozitul pe venit aproape 4 miliarde de lei, iar până la sfârșitul anului suma va depăși 4,5 miliarde de lei. O diferență majoră față de banii încasați în vremea guvernului Orban, patronul politic al lui Nicușor Dan. În tot anul electoral 2020, PMB a încasat doar 3,4 miliarde de lei. Nicușor Dan a primit cu aproape 1 miliard de lei în plus. Diferențele sunt majore!

Vă dau doar un exemplu relevant: în august 2022, PMB a primit circa 700 de milioane de lei, pe când în august 2020 cotele defalcate au fost 250 de milioane. De aproape trei ori mai mult acum! Bucureștenii au fost pedepsiți cu un singur scop: să câștige fotoliul de primar candidatul dreptei. Au învins prin minciună și manipulare, dar chiar și cu bani în plus de doi ani nu mișcă nimic.

A fost greu să ne descurcăm și cu toate aceste am construit pasaje, am lărgit străzi, am modernizat și dotat spitalele, am consolidat imobile cu risc seismic, am avut grijă de copiii cu handicap, am întreținut parcurile și am reabilitat conducte din rețeaua de termoficare. În paralel, am plătit credite venite din trecut, de la bănci sau furnizori, și am menținut Municipalitatea pe linia de plutire. Sigur că ne-am dorit mai mult. Am spus mereu, chiar și când la putere era un guvern PSD, că aceste alocări din impozitul pe venit trebuie să fie mai mari, în raport cu toți banii pe care îi duc în economie companiile și angajații din București.

⁉️ Ne întrebăm unde sunt toți banii în plus care au ajuns în Capitală pentru că ei nu se regăsesc în lucrările din oraș. Am dezbătut situația fondurilor alocate Capitalei în ședința săptămânală a PSD București. Am decis alături de liderii organizațiilor de sector, parlamentarii de București și consilierii generali să monitorizăm atent sumele alocate din bugetul de stat și să solicităm informații despre cum au fost acestea cheltuite”, scrie Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea Nicușor Dan