Garda veche din PDL vânează capul lui Emil Boc şi forţează amânarea alegerilor pentru funcţiile de la vârful partidului, în speranţa că, dacă se agravează criza economică şi Boc va fi demis de la Guvern, şefia PDL va fi repusă în joc.
Problemele economice naţionale şi măsurile antisociale anunţate de Traian Băsescu au redeschis lupta pentru putere în PDL. Garda veche a democraţilor, reprezentată de gruparea Blaga-Videanu-Berceanu ("BVB"), îngenuncheată acum o săptămână de Băsescu, încearcă să amâne data Convenţiei Naţionale a partidului la care se vor alege noii lideri, sperând că până în toamnă sau până în 2011 Emil Boc nu va mai putea candida la preşedinţia PDL.
În urmă cu o săptămână, când delegaţia FMI negocia cu Guvernul noul memorandum şi consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu anunţa, într-un interviu, că pe şeful statului l-ar putea bate gândul să facă o remaniere, liderii PDL au intrat în panică şi au cerut negocieri cu Traian Băsescu, să îi lase să rămână miniştri şi să ia asupra sa povara de imagine negativă a măsurilor de austeritate bugetară pe care erau obligaţi să le ia.
Băsescu a acceptat atunci să îşi asume el programul de măsuri nepopulare, în ideea că el oricum nu mai candidează pentru un nou mandat, însă i-a pus premierului Boc o condiţie: Congresul de alegeri să se facă după voinţa sa. Adică "găşcuţa" pe care o acuza el însuşi în urmă cu o lună la B1 TV să nu mai aibă acces la funcţii. Mai precis, să se modifice din nou statutul PDL, astfel încât să nu mai fie numiţi în funcţii patru prim-vicepreşedinţi, desemnaţi de Emil Boc, ci să fie numai unul singur, ales dintre favoriţii lui Traian Băsescu.
Potrivit unor surse din conducerea PDL, ar putea fi chiar Elena Udrea, dar unele voci din partid se opun acestei variante, invocând necesitatea desemnării unui lider fără funcţie în Guvern. Cert este că desfiinţarea celor patru funcţii de prim-vicepreşedinte i-ar scoate din cărţi pe Adriean Videanu şi Radu Berceanu, fapt care a generat rezistenţa grupării liderilor vechi ai partidului.
Marţi seară, în cadrul şedinţei Biroului Politic al partidului, Sorin Frunzăverde, un exponent al gărzii vechi, şi Cezar Preda au propus amânarea Congresului până la toamnă sau chiar până în 2011, sub motiv că bătălia din partid, transpusă peste dificultăţile guvernării, va duce PDL la eşec în alegerile din 2012. O dată cu amânarea Convenţiei Naţionale se doreşte şi închiderea, pentru o perioadă, a subiectului modificării Statutului, în sensul eliminării celor patru funcţii de prim-vicepreşedinte sau păstrarea unei funcţii de prim-vicepreşedinte, cu atribuţii de preşedinte executiv, aşa cum doreşte Băsescu.
Vicepreşedintele Sorin Frunzăverde a declarat la începutul şedinţei conducerii PDL că este posibil ca democrat-liberalii să discute despre schimbarea Statutului partidului. El a comentat că nu este firesc ca PDL "să-şi schimbe votul peste noapte". "Aceste patru funcţii de prim-vicepreşedinte au fost gândite ca o echipă pentru conducătorul moţiunii, atunci aşa am considerat că e firesc. Vom vedea, nu ştiu ce s-a întâmplat între timp, mi-e greu să vă spun", a mai afirmat Frunzăverde.
Citește pe Antena3.ro