x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu: Parlamentul are ocazia să adopte legea votului prin corespondenţă în sesiunea extraordinară

Gorghiu: Parlamentul are ocazia să adopte legea votului prin corespondenţă în sesiunea extraordinară

13 Aug 2015   •   19:19
Gorghiu: Parlamentul are ocazia să adopte legea votului prin corespondenţă în sesiunea extraordinară

Parlamentul are ocazia de a adopta în sesiunea extraordinară legea votului prin corespondenţă, afirmă copreşedintele PNL Alina Gorghiu, exprimându-şi speranţa ca PSD să renunţe la ostilitatea faţă de acest proiect.

"Parlamentul are ocazia de a le face, în sfârşit, dreptate cetăţenilor noştri care trăiesc peste hotare, dacă partidele vor fi de acord să adoptăm legea votului prin corespondenţă în sesiunea parlamentară extraordinară. Sper ca noua conducere a PSD să renunţe la ostilitatea manifestată până acum faţă de diaspora, ostilitate care s-a bazat în mare parte pe frustrarea candidatului perdant la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta", a scris joi pe Facebook Alina Gorghiu.

Ea subliniază că "refuzul de a adopta această lege, astfel încât ea să se poată aplica la alegerile parlamentare din 2016, ar fi o sfidare de neiertat faţă de milioane de cetăţeni ai României şi o dovadă că PSD îşi asumă moştenirea politică a lui Victor Ponta". AGERPRES 

×
Subiecte în articol: alina gorghiu